Un turc, lider al organizaţiei teroriste PKK a fost reţinut la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un lider PKK, declarat indezirabil în România pentru apartenenţă la organizaţii teroriste, Huseyn Calan (39 de ani) a fost prins şi reţinut, azi dimineaţă, la Arad, în punctul de frontieră Vrşand. Acesta încerca să iasă din România ascuns într-un TIR, alături de 11 conaţionali.

Potrivit Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI), turcul  solicitase acordarea statutului de refugiat în ţara noastră şi, după după derularea procedurilor specifice, conform unei hotărâri a instanţei, acesta trebuia să părăsească teritoriul României la data de 15 iunie 2009. 

Informaţii despre faptul că liderul PKK se afla pe teritoriul României şi intenţiona să iasă ilegal din ţară, pentru a ajunge în Austria, erau cunoscute încă din cursul lunii aprilie.

Poliţia era pe urmele turcului

Liderul PKK a fost monitorizat pas cu pas de Poliţia de Frontieră şi DGIPI, pentru a se stabili intenţiile acestuia. Astfel, potrivit ultimelor informaţii, Calan Huseyn se afla în Bucureşti şi plănuia să plece spre frontiera de vest a ţării, unde, cu sprijinul unor conaţionali ai săi, avea să treacă fraudulos frontiera în Ungaria. Astfel, Huseyn plătise 2.000 de dolari unui alt cetăţean turc, acesta din urmă având să-I faciliteze ieşirea ilegală din România. De altfel, poliţiştii de frontieră au găsit încă 11 turci în TIR-ul care îl transport ape Huseyn.

Cum a ajuns liderul PKK la graniţă?

Potrivit DGIPI, Huseyn şi-a plănuit în amănunt ieşirea din ţară, sperând că va putea păcăli autorităţile.

La data de 24.iunie, acesta s-a deplasat cu trenul din Bucureşti în Deva, unde s-a cazat, aşteptând să fie îmbarcat într-un mijloc de transport pentru a ieşi din România. A doua zi, bărbatul s-a urcat într-un TIR înmatriculat în Germania şi s-a deplasat până la aproximativ 30 de kilometric de Deva, spre frontieră, unde şoferul autotrenului a parcat lângă un alt TIR înmatriculat tot în Germania.

Şoferii TIR-urilor au schimbat maşinile între ei

Cele două autovehicule s-au deplasat în coloană până la o benzinărie aflată la aproximativ 3 kilometri de PTF Vărşand. Aici şoferii, ambii cetăţeni turci, au schimbat între ei autotrenurile, încercând astfel să inducă în eroare autorităţile.

Unul dintre TIR-uri a ieşit fără probleme din ţară, dar celălat automarfar a fost oprit în vamă, după ce poliţiştii de frontieră au descoperit că una dintre uşile din spate se poate deschide fără a fi afectat sigiliul vamal. În urma controlului, în compartimentul de marfă, au fost găsiţi 12 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, toţi de cetăţenie turcă, printre care şi Huseyn. Aceştia se ascunseseră într-un spaţiu special amenajat în spatele textilelor aşezate pe umeraşe. 

Cei 12 turci sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul TIR-ului care îi transporta, pentru trafic de migranţi. Husein Calan, liderul PKK a fost reţinut.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite