PDL forţează uşa Parlamentului cu ajutorul UNPR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PDL încearcă să îşi creeze majoritate în punctele nevralgice ale  Parlamentului prin plasarea în funcţii a independenţilor.Sunt vizate conducerile celor două Camere, care stabilesc, de pildă, calendarul unei moţiuni de cenzură. PDL doreşte schimbarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului.

Prima etapă a bătăliei s-a desfăşurat, ieri, în Camera Deputaţilor, unde şefa instituţiei, Roberta Anstase (PDL), a introdus pe ordinea  de zi un proiect prin care  a încercat să-l plaseze pe independentul Eugen Nicolicea în Comisia de Regulament  a Camerei. După ce majoritatea a modificat ordinea de zi pentru a permite acest lucru, PSD şi PNL au părăsit sala în semn de protest.

Opoziţia a invocat un articol din Regulamentul Camerei potrivit căruia locurile din comisiile parlamentare se distribuie pe baza configuraţiei politice rezultate în urma alegerilor.

Practic, asta înseamnă că UNPR, partid care nu a participat la scrutinul din 2008, nu are dreptul la locuri în conducerea Camerei sau în comisiile parlamentare. Social-democrata Aura Vasile a acuzat-o pe şefa Camerei, Roberta Anastase, că "bagă pumnul în gură" singurului for care stabileşte democraţia în România, atenţionând-o pe aceasta că există şi viaţă după ce PDL nu mai este la putere.

"În afara majorităţii contează regulamentele, contează Constituţia", a atenţionat-o pe Anastase şi deputatul liberal Mihăiţă Calimente.

În condiţiile în care social-democraţii au părăsit sala de plen, Anastase a constatat că moţiunea simplă a PSD pe Agricultură este retrasă, nefiind niciun iniţiator  care s-o susţină.

"Înţeleg că Opoziţia îl girează cu o mare încredere pe noul ministru, Valeriu Tabără", a comentat  Anastase, închizând şedinţa de plen. De altfel, iniţial, deputaţii PSD au ameninţat că vor intra în grevă parlamentară, dar, ulterior, Victor Ponta a anunţat că partidul său va reveni la lucrări. Liderii PSD au susţinut că vor sesiza Parchetul General şi Comisia Juridică a Camerei acuzând-o pe Roberta Anastase de abuz în serviciu.

Care sunt redutele pe care PDL vrea să le ocupe

Potrivit unor surse, disputa de ieri a fost un veritabil "episod-pilot" al planurilor coaliţiei care ar vrea să ofere UNPR un post în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi şefia a două comisii parlamentare. Prin pătrunderea unui reprezentat al UNPR în Biroul Permanent al Camerei, coaliţia de guvernământ ar avea majoritatea şi în acest for.

În cazul unui scenariu similar şi la Senat, PDL ar obţine majoritatea în conducerea Parlamentului, care ia decizii importante privind calendarul Legislativului. De exemplu, deţinerea unei majorităţi în conducerea Parlamentului a permis PSD şi PNL, în trecut, să refuze discutarea Guvernului Croitoru.

La Senat, o schimbare  în conducerea forului cuplată cu  plasarea unui om de la UNPR în Comisia de Regulament ar permite Puterii să reia asaltul pentru detronarea lui Mircea Geoană din postura de al doilea om în stat.

Pretenţiile unpr cresc

În timp ce PDL face eforturi pentru a-i introduce pe independenţi în structurile de conducere ale Parlamentului, partidul lui Gabriel Oprea, nemulţumit de faptul că nu a obţinut nimic la remanierea guvernamentală, îi transmite lui Emil Boc un avertisment. "Acest guvern stă în voturile UNPR. Cui nu-i place îşi poate căuta o altă majoritate parlamentară", a declarat, ieri, Gabriel Oprea.

Pretenţiile UNPR în schimbul sprijinului la moţiunea de cenzură par să fi crescut. Liderul de onoare al formaţiunii, Cristian Diaconescu, a anunţat că UNPR va solicita partenerilor de guvernare şi structurilor executive implicarea formaţiunii sale în dialogurile cu delegaţia FMI. ; Alina Voaideş

"Roberta Anastase şi o parte din cei care au trădat, la ordinul lui Traian Băsescu, încearcă să pună capăt vocii democratice a Opoziţiei."
Victor Ponta
preşedinte PSD

"Dacă e să vorbim despre faptul că astăzi PSD a fost o victimă, atunci putem concluziona că a fost o victimă a propriei incompetenţe."
Roberta  Anastase
preşedintele Camerei
Deputaţilor

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite