În comuna Ostroveni a fost deschisă o nouă bază sportivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În comuna Ostroveni a fost deschisă o nouă bază sportivă
În comuna Ostroveni a fost deschisă o nouă bază sportivă

A VII-a ediţie a Memorialului Cristi Neamţu a fost primul eveniment găzduit

Primarul Gheorghe Oprescu a inaugurat noul stadion care este la nivelul Ligii a II-a. „Nu ne vom opri aici, în cazul în care vom primi şi banii necesari, vom amenaja şi o pistă de atletism, dar şi un teren cu gazon sintetic, unde componenţii echipei de fotbal îşi vor susţine unele dintre antrenamente“, a declarat edilul-şef al comunei Ostroveni. Vestiarele au fost renovate, fiind amplasată şi o mică tribună oficială, iar terenul arată foarte bine. „Nu credeam că vom trăi să vedem aşa ceva. Este o minune care se întâmplă la noi în comună. Sper să vedem şi pe Universitatea Craiova jucând pe acest teren“, au spus câţiva săteni la unison. Jucătorii Recoltei Ostroveni au avut ocazia să joace cu Universitatea Craiova, dar cu „satelitul“ echipei, pregătit de Florin Ispas. Galben-verzii s-au impus în faţa alb-albaştrilor cu 5-3 şi s-au calificat în finala mare.

Revenind la noua bază sportivă, trebuie spus că au fost prezenţi peste 300 de spectatori, printre care s-au aflat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, preşedintele AJF Dolj, Nicu Neagoe, fosta glorie a Craiovei Maxima, Nicolae Tilihoi, preşedintele Gaz Metan CFR, Gheorghe Frăţică, precum şi ceilalţi reprezentanţi ai formaţiilor participante la turneul comemorativ. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a avut numai cuvinte de laudă la adresa conducerii comunei Ostroveni.

Oficialii din Ostroveni, apreciaţi pentru iniţiativă

„Este o comună cu oameni inimoşi, îi cunosc foarte bine pe cei de aici, pot spune că mănâncă fotbal pe pâine. Am auzit că în imediata perioadă se va amenaja şi o pistă de atletism. Au o echipă de fotbal care face cinste acestei zone. Ţin să îi felicit pe cei implicaţi în acest lăudabil proiect, dar şi pe unele glorii ale Universităţii Craiova, care au onorat cu prezenţa. Să stăpâniţi sănătoşi această bază sportivă şi să aveţi rezultate deosebite în continuare“, a punctat Ion Prioteasa.
A şaptea ediţie a Memorialului Cristi Neamţu a fost câştigată de Gaz Metan CFR, care a dispus în ultimul act de Recolta Ostroveni cu 1-0, datorită golului înscris de Buzărnescu. Pe locul al treilea a încheiat „U“ II după victoria cu 2-0 în faţa Armatei. Diplomele şi cupele au fost acordate de mama regretatului portar al Ştiinţei, Ioana Cioboată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite