Ornitologii mureşeni l-au pierdut pe Kele deasupra Tanzaniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emiţătorul ataşat puiului de barză, pentru a-i urmări zborul, nu mai are semnal

Ornitologii de la Asociaţia pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii- Grupul Milvus din Târgu Mureş au anunţat că au pierdut semnalul emiţătorului montat pe Kele, un pui de barză născut vara trecută, la Dumbrăvioara. În schimb, pot confirma că pasărea trăieşte, întrucât aceasta mai are montat un senzor de mişcare. Kele are prinse de picior şi două inele de identificare, pentru cazul în care ar fi capturată sau găsită pe sol. Ultimul semnal prin satelit a fost recepţionat la Milvus în 6 decembrie 2005, când Kele se afla la 100 de kilometri sud de Lacul Victoria, în Tanzania. Până în momentul pierderii semnalului, Kele străbătuse peste 11.000 de kilometri. Marton Kelemen, din cadrul Asociaţiei Milvus, spune că păsării i-a fost montat emiţătorul cu transmisie prin satelit după ce familia acesteia a fost monitorizată cu ajutorul unei camere video. În acest fel s-au obţinut informaţii despre Kele încă de la eclozare, monitorizarea cuibului părinţilor oferind ornitologilor detalii importante despre viaţa unei perechi de berze. Proiectul este coordonat de Societatea Ornitologică din România, în colaborare cu Liga Franceză pentru Protecţia Păsărilor, şi face parte dintr-un program amplu privind recensământul berzei albe în Europa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite