S-a înfiinţat Organizaţia Română a Turismului
0
Organizaţiile patronale din turism şi ministrul Turismului, Elena Udrea au decis astăzi înfiinţarea Organizaţiei Române a Turismului. Scopul organizaţiei va fi promovarea Românie ca destinaţie turistică, a preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Corina Martin.
Ea a explicat că în cadul întâlnirii s-a pus în discuţie şi posibilitatea ca viitoarea lege a turismului să înglobeze toate actele normative care reglementează activitatea turistică.
"Şi preşedintele Traian Băsescu, prezent la şedinţa Consiliului Consultativ al Turismului, şi ministrul de resort, Elena Udrea, au fost de acord cu înfiinţarea unei Organizaţii Române a Turismului, un parteneriat public-privat, care să aibă ca atribuţie promovarea turismului românesc. Cred că vom reuşi astfel să scoatem din mâna ministerului această atribuţie de promovare a României", a spus, pentru NewsIn, Corina Martin.
Ea a anunţată că următoarea şedinşă va avea loc pe pe 20 august: "Noi ca asociaţii patronale am avut timp până săptămâna trecută să venim cu propuneri cu privire la reglementările Legii Turismului. Avem, de asemenea, timp o săptămână să rezolvăm toate detaliile, pentru ca proiectul de act normativ să fie definitivat în şedinţa din 20 august", a precizat Martin.
Şeful statului a participat luni la şedinţa Consiliului Consultativ al Turismului care a avut loc la Neptun şi unde s-au discutat propunerile membrilor acestui for referitoare la prevederile Legii Turismului. Proiectul de act normativ ar urma să fie depus în Parlament în toamnă.