Orfanii încă se tem de reacţia societăţii

Copiii din centrele de plasament timişene merg la studii în străinătate, aplică la burse şi vor să fie oameni de succes. Arte plastice, jurnalism sau asistenţă socială sunt doar câteva dintre secţiile la care sunt studenţi orfani timişeni.

În centrele de plasament din Timiş se află aproape 500 de tineri. Din cei 193 de majori, 16 sunt studenţi şi învaţă din greu pentru a reuşi în viaţă. Tinerii se implică în proiecte ale Consiliului European, vizitează nenumărate ţări şi învaţă să-şi gestioneze viaţa. Nu visează să schimbe lumea dar, pe ascuns, îşi doresc să schimbe măcar mentalităţile.

Rendo B. are 23 de ani şi ştie să gătească. Abia împlinise trei ani când a ajuns pentru prima dată la casa de copii. Rendo a absolvit Facultatea de Administraţie Publică şi Limbi Străine, iar în prezent este masterand la I.S.E.. Tânărul şi-a citit propria poveste într-un dosar.

„Mama trăia în concubinaj cu un bărbat. Nu ştiu dacă era tatăl meu, oricum în dosar scrie că era alcoolic şi foarte violent. A bătut-o pe mama când era însărcinată. După ce m-a născut, bărbatul a spus că nu sunt copilul lui. M-au mai ţinut cât m-au mai ţinut, apoi m-au trimis la casa de copii”, a povestit Rendo.

Tânărul a ajuns la Lugoj, într-un centru de plasament, apoi a fost transferat în Timişoara.  Rendo împlinise 11 ani când şi-a vazut pentru ultima oară mama. „A venit la mine, la centru, pe neaşteptate. A vrut să-mi facă o surpriză, dar surprizele nu sunt mereu plăcute. N-am fost pregătit, i-am spus să nu mai vină niciodată. N-a mai venit”, şi-a amintit tânărul.

Toţi fraţii sunt în orfelinate

Timişoreanul mai are patru fraţi, toţi aflaţi în case de copii. Pe doi dintre ei i-a cunoscut din întâmplare iar pe celălalt şi-ar dori să îl găsească. Pe mama lui nu a mai căutat-o niciodată, deşi femeia trăieşte în Timişoara. „Uneori mi-aş dori să o reîntâlnesc.

De cele mai multe ori, însă, nu mă încearcă curiozitatea. Sunt optimist şi am o structură personală foarte puternică. N-o condamn, într-un fel mi-a făcut un bine. Dacă aş fi rămas acasă, nu cred că aş fi ajuns unde sunt azi”, a spus
Rendo. 

Claudia şi Lidia N. sunt surori şi mai au încă 15 fraţi. Familia numeroasă, greutăţile financiare şi un tată cu tulburări psihice le-au trimis la casa de copii de la 12 ani. Claudia este studentă la Comunicare şi Limbi Străine, în timp ce Lidia este la Medicină. Viaţa se împarte între şcoală şi orfelinat.

„Situaţia dificilă din familie m-a împins spre facultate. Îmi doresc extrem de mult să mă ajut pe mine şi pe fraţii mei! Toţi sunt la şcoală, au înţeles că cea mai mare avuţie pe care o avem este învăţătura”, a spus Lidia, sora mai mare. Fetele nu vor să-şi dea numele întreg, nici faţa, pentru a nu fi recunoscute. „Nu vrem să se afle. Colegii ne-ar privi altfel, ca pe nişte ciudaţi!”, a explicat Lidia.