„Ordonanţa permiselor“, amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia juridică a Senatului a amânat, ieri, Ordonanţa de Urgenţă ce reglementa suspendarea permiselor auto obţinute prin fraudă. Motivul invocat de senatori a fost încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a celor cărora li se suspendă dreptul de a conduce autoturisme înainte de a exista o hotărâre judecătorească în acest sens.

„O soluţie ar fi ca instanţa sesizată cu judecarea fondului cauzei să se pronunţe şi asupra suspendării. Trebuie găsită o soluţie care să împace necesitatea suspendării cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie până la constatarea eventualei vinovăţii, pronunţată prin hotărâre judecătorească”, a declarat preşedintele comisiei, senatorul PSD Toni Greblă.

Ordonanţa în cauză a fost adoptată după scandalul „poliţiştilor şpăgari din Argeş”, care ar fi emis în mod fraudulos peste 3.000 de permise auto în perioada 2006-2008. Pe de altă parte, Prefectura Argeş a cerut ieri anularea a încă zece permise auto obţinute la Piteşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite