"Oraşul ar trebui să arate mai bine şi o parte din răspundere mi-o asum"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

confruntă timişorenii.- Care sunt cele mai importante proiecte pentru Timişoara?- Există foarte multe proiecte importante în momentul de faţă. Aş aminti reabilitarea infrastructurii de

confruntă timişorenii.
- Care sunt cele mai importante proiecte pentru Timişoara?
- Există foarte multe proiecte importante în momentul de faţă. Aş aminti reabilitarea infrastructurii de transport în comun cu tramvaiul, cel mai mare şi cel mai ambiţios proiect de acest gen din istoria oraşului, care urmăreşte reamenajarea a 40 de kilometri liniari de infrastructură de tramvai. Se realizează cu fonduri de la Banca Europeană de Investiţii, dar, în paralel, cu efortul bugetului local se desfăşoară lucrările adiacente liniei de tramvai - refacerea carosabilului şi a trotuarelor, amenajarea staţiilor de tramvai, înlocuirea bordurilor, refacerea reţelelor de apă, canal, gaze, termice şi electrice. Altul este proiectul ISPA de extindere a reţelei de apă-canal şi a staţiei de epurare. La momentul finalizării lucrărilor, Timişoara va fi conectată la reţeaua de canalizare în proporţie de 80%.
- Care credeţi că sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă timişorenii?
- Cred că există destul de multe, unele care mă nemulţumesc şi pe mine... Una dintre probleme ar fi traficul. Tot o problemă ar fi extinderea necontrolată a oraşului, fără a se asigura utilităţi. Altă problemă e cea a locuinţelor - avem în jur de 5.000 de solicitări pe care nu reuşim să le rezolvăm -, cea a sistemului de încălzire centralizată. Sunt destule. Oraşul ar trebui să arate mai bine şi o parte din răspundere mi-o asum.
- Care sunt cele mai vitregite cartiere ale Timişoarei?
- Ciarda Roşie, Plopi, Ghiroda sau Ronaţ, unde există probleme serioase, cele mai multe în domeniul reţelelor, al drumurilor. Noi ne-am străduit ca în fiecare an să facem investiţii în aceste zone. De exemplu, în Ghiroda am făcut un parteneriat cu cetăţenii pentru introducerea reţelei de gaz, unde primăria a suportat 70% din cheltuieli.
- Când credeţi că se vor rezolva aceste probleme?
- Cel puţin în ceea ce priveşte reţeaua de canalizare, estimăm că lucrurile vor fi în regulă în cursul anului 2008, când Timişoara va fi conectată la reţea în proporţie de peste 80%.
- Când se vor termina marile lucrări la drumuri?
- Sunt lucrări care vor schimba radical faţa Timişoarei şi care în aproximativ un an vor fi finalizate.
- Care este sprijinul politic pe care îl aveţi din partea consiliului local?
- Avem un protocol de colaborare între PPCD (PNţCD), PNL şi PD. În baza lui, avem o majoritate confortabilă în consiliul local - 18 consilieri din 27. Din păcate însă, protocolul nu funcţionează întotdeauna cum trebuie. Nu vreau să intru în polemici, însă nu pot să trec cu vederea faptul că, nu o dată, proiecte importante pentru oraş au căzut la vot în plen, deşi în comisiile de specialitate au fost votate în unanimitate. Fiecare dintre noi a fost ales în primul rând pentru a face administraţie, şi nu neapărat de dragul partidului din care face parte. Sper ca acest lucru să fie înţeles de fiecare consilier şi pe viitor să nu mai avem astfel de probleme. Sau măcar nu în afara campaniilor electorale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite