Oraş ţinut în viaţă de cruci de marmură

Localnicii din orăşelul hunedorean îşi expun marfa la porţile caselor sperând că astfel îşi vor atrage mai mulţi clienţi . În cele peste 30 de ateliere de prelucrare a marmurei de Ruşchiţa bate vântul. „Sperăm să treacă mai repede criza”, a spus nea Dumitru, unul dintre cei mai vechi din branşă.

Micuţa localitate de lângă Deva, odată industrializată puternic, trăieşte astăzi din afacerile cu monumente funerare din marmură, executate de zeci de localnici în propriile ateliere care împrejmuiesc oraşul. Renumitele cruci din marmură de Ruşchiţa ajung în toate colţurile ţării, iar banii obţinuţi din aceste afaceri mici pun zilnic o pâine albă pe masa a sute de localnici.

Atelier la moară

 „În toată ţara se ştie de marmura de la Simeria, cu asta se recomandă oraşul. Cred că, dacă nu ar fi aceste afaceri de familie, oraşul ar muri”, spune Horia Bolca, 22 de ani. Tânărul este proaspăt absolvent al Facultăţii de Matematică, însă s-a specializat în prelucrarea marmurei.

„Nu am avut alternativă”, susţine Horia. El este însă doar unul dintre zecile de meşteşugari din oraş. Mulţi şi-au extins afacerile în ultimii ani, încurajaţi de comenzile numeroase. De pildă, în toamna anului trecut, doar un singur meşteşugar a avut o comandă de 80 de monumente funerare din marmură albă pentru un cimitir privat din Hunedoara.

Numai că, ceea ce părea o afacere fără moarte şi-a atins limitele în ziua de astăzi din cauza recesiunii economice. „Anul trecut mergeau foarte bine afacerile. Chiar şi la moară s-a deschis un atelier. Dar acum stăm cu marmura în curte, nu mai vrea nimeni să o ia”, a spus unul dintre cioplitorii de la intrarea în oraş. 

Negocieri de nevoie

În funcţie de mărime şi complexitate, un monument funerar realizat de meşteşugari are un preţ cuprins între 500 şi 1.300 de lei. Suma poate ajunge însă şi la câteva sute de euro.

În ciuda crizei, cioplitorii din orăşelul cu aproximativ 14.000 de locuitori spun că preţul marmurei tot creşte, fiind nevoiţi, la rândul lor, să ceară mai mulţi bani de la clienţi. Astfel, piatra procurată direct din carieră costă 300 de lei pe tonă.

Cei care nu au cu ce să o transporte din carieră o cumpără direct de la fabrica de prelucrare din oraş, Marmosim, însă la preţul de 500 de lei pe tonă. „Nu avem ce face, trebuie să negociem cu clienţii, deşi înainte nu era nevoie. Acum se vede că oamenii nu mai au bani”, a mai spus Horia Bolca.

Autorităţile ştiu că, dacă nu ar exista aceste afaceri familiale, atunci ar avea de-a face cu şi mai mulţi şomeri. Totuşi, nu-i pot ajuta cu nimic pe micii afacerişti. „Nu există concurenţă pentru blocurile de marmură şi atunci preţurile sunt prohibitive. Şi cariera de la Ruşchiţa, de unde se aduce marmura, aparţine tot de Marmosim”, a explicat primarul Simeriei, Petru Păun Jura.

Oraşul a fost în trecut un important nod de cale ferată, având un punct de triaj în sud-estul localităţii. Acum însă, uzina de reparaţii a vagoanelor CFR din Simeria mai este doar o umbră a ceea ce era odinioară.

Disponibilizările de aici, dar şi reducerea activităţii industriale au transformat afacerile cu marmură într-o importantă sursă de venit. „Dacă mâine n-am mai avea marmură, oraşul s-ar prăbuşi”, spune pri­marul. 

Afacere încurajată de Ceauşescu

Micile ateliere de prelucrare a marmurei şi granitului au fost încurajate chiar şi de comunişti, care aveau nevoie foarte multă marmură pentru Casa Poporului.

„Din cauza comenzilor enorme, Ceauşescu a  permis unor oameni să lucreze acasă. După Revoluţie, cei mai mulţi şi-au păstrat atelierele şi s-au specializat în monumente funerare şi elemente de construcţie ale unor vile”, a precizat primarul Jura.