Orădenii, reticenţi la tratamentele naturiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii apelează la tratamente naturiste doar dacă sunt obligaţi. Medicii naturişti constată că orădenii preferă încă medicina tradiţională.

Numărul mare de magazine naturiste duce la impresia falsă că orădenii utilizează aceste terapii pe scară largă. „Este o impresie falsă. Orădenii apelează la acest tip de tratamente abia atunci când epuizează toate celelalte metode ale medicinii tradiţionale”, spune doctorul Florin Micliuc, unul dintre puţinii medici naturişti din Oradea.
Din experienţă, acesta spune că pacienţii apelează la această alternativă doar când le-a ajuns cuţitul la os. În parte este din cauza tradiţionalismului şi conformismului ce caracterizează societatea românească.

Stresul, factor de îmbolnăvire

Doctorul Florin Micliuc susţine că una dintre cele mai frecvente cauze ale bolilor orădenilor este stresul. „Avem nevoie de o anumită doză de stres, dar acesta nu trebuie lăsat să ne copleşească. Trebuie să avem un management al stresului”, spune medicul.
Acesta a avut cazuri de pacienţi care au lucrat în străinătate, iar la întoarcerea în ţară nu s-au mai putut bucura de ce au agonisit. S-au îmbolnăvit din cauza stresului la care au fost supuşi. Specialistul crede că problema stresului poate fi rezolvată după ce pacientul îşi stabileşte priorităţile şi sensul vieţii.

Stil de viaţă sănătos

Adoptarea unui stil de viaţă sănătos este un proces îndelungat, pentru care este nevoie de o motivaţie puternică. „Eu însumi am avut nevoie de câţiva ani pentru a-mi reconsidera valorile şi a pune totul pe o altă bază”, recunoaşte medicul. Acesta precizează că stil de viaţă sănătos înseamnă nu doar dietă alimentară, ci modalitate de a munci, de a se odihni, de a face faţă stresului sau de a se hidrata. Datorită comodităţii, majoritatea pacienţilor preferă medicina tradiţională, care tratează efectele şi nu presupune efort mare.
Pacienţii aleg alternative tratamentelor naturiste, dacă medicul le câştigă prietenia şi încrederea. „După ce le-am câştigat prietenia pacienţilor, le-am explicat că stilul de viaţă sănătos este ca regulile de circulaţie. Protejează şi prezervă, nu răneşte organismul”, spune medicul.

Meniu vegetarian

Interesul orădenilor faţă de stilul de viaţă sănătos se rezumă la meniuri culinare şi ceaiuri. Florian Chirilă, patronul restaurantului vegetarian din municipiu, a ajuns la concluzia că orădenii sunt interesaţi de acest tip de dietă doar în prima fază, după ce au fost şocaţi de diagnostic.
„Mulţi vin să întrebe şi chiar să înveţe după ce se îmbolnăvesc. Foarte mulţi renunţă însă în două-trei săptămâni, pentru că nu au rezultate imediate”, spune el.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite