O nouă parcare în centrul Oradei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă de imobiliare a oferit teren pentru parcare în inima oraşului. Pe strada Tudor Vladi-mirescu se amenajează o parcare publică nouă, cu 150 de locuri, pe un teren privat.

 Terenul în suprafaţă de 2.546 de metri pătraţi aparţine unei companii imobiliare şi avea ca destinaţie iniţială un bloc cu apartamente. Firma Geo Imobiliare s-a asociat cu Consiliul Local pe o perioadă de doi ani, în baza unei hotărâri adoptate de legislativul local în 26 februarie.
În acest interval, compania beneficiază de diminuarea sau de scutirea impozitului pe terenurile şi imobilele pe care le deţine, iar orădenii de 157 de locuri de parcare. „Parcarea se realizează din bugetul local şi va costa circa 200.000 de lei”, precizează Carmen Cherteş, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Investiţia va fi amortizată din încasările realizate din administrarea parcării. Cetăţenii vor plăti aceleaşi tarife ca pentru oricare altă parcare publică din oraş.

Parcările subterane şi supraterane mai aşteaptă

Proiectul municipalităţii de realizare a unei parcări subterane şi supraterane pe strada Independenţei nu a găsit niciun investitor, deşi au fost organizate două licitaţii. „Dacă nici la următoarea licitaţie nu se prezintă nimeni, vom construi parcarea de pe Independenţei din bugetul local”, spune primarul Ilie Bolojan.
Terenul de pe strada Independenţei este singurul dintre cele propuse pentru parcări  la care sunt clarificate toate problemele legate de proprietate. Parcarea va avea peste patru sute de locuri, dispuse pe două niveluri subterane şi unul suprateran. Valoarea investiţiei este estimată la aproape opt milioane de euro.

A doua parcare, în stand-by

Parcarea supraterană din curtea Spitalului „Avram Iancu” trebuie să mai aştepte. Deşi există încă de anul trecut o hotărâre de guvern prin care terenul respectiv este dat municipiului cu destinaţia parcare supraterană, Ministerul de Interne nu a semnat procesul-verbal de predare-primire a terenului către municipalitate. Pe strada Braşovului se prevede construirea a circa patru sute de locuri de parcare.
Parcarea care ar trebui să fie construită pe strada Primăriei, în locul cantinei, are şi ea de aşteptat. Primăria nu a primit încă toate avizele necesare din partea Comisiei pentru Monumente din Cluj-Napoca, imobilul fiind monument istoric de categoria B. Proiectul municipalităţii prevede păstrarea faţadei imobilului şi demolarea construcţiilor interioare pentru realizarea parcării supraterane. Până la clarificarea acestor probleme, locurile noi de parcare vor fi realizate prin demolarea garajelor construite ilegal sau care nu respectă anumite standarde şi prin asocieri, precum cea din strada Vladimirescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite