Secăreanu şi alte şapte persoane cercetate în dosarul "Grupul de la Monaco”, arestate preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Constanţa(SIPI), Dan Secăreanu, şi alte şapte persoane din dosarul evaziunii fiscale de peste 15 milioane de euro au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, în timp ce fostul şef al Vămilor, Viorel Comăniţă, a primit interdicţie de a părăsi ţara, a decis, marţi seară, Curtea de Apel Bucureşti.

Conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti (CAB), Comăniţă va fi astfel cercetat în libertate, la fel ca alte două persoane dintre cele 11 care fuseseră reţinute de procurorii anticorupţie în acest dosar.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut CAB arestarea preventivă a celor 11: fostul şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), Viorel Comăniţă, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Dan Florin Secăreanu, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei-Florin Jugănaru, Dumitru Emilian Preda, Lucian Florin Ionescu, Georgiana Nicoleta Lengiu, Mariana Cozma, Nicolae Belba şi Mihai Buliga.

Propunerea procurorilor DNA privind arestarea preventivă a celor 11 s-a judecat în şedinţă secretă, informează Mediafax.

Opt dintre cele 11 persoane reţinute au dorit să dea declaraţii în faţa judecătorului CAB, încercând să acrediteze ideea că modul în care au procedat nu este ilegal, aşa cum susţine DNA.

La rândul său, procurorul a arătat că faptele de care sunt acuzaţi cei 11 sunt fapte grave de prejudiciu pentru patrimoniul bugetului general consolidat al statului şi generează sentimentul de vătămare a climatului social, în absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare.

Procurorul a mai arătat că, prin faptele lor, inculpaţii au dus la ştirbirea încrederii societăţii în organele judiciare şi că, totodată, trebuie avută în vedere întinderea însemnată a prejudiciului.

Avocaţii celor 11 au cerut instanţei fie cercetarea în libertate a clienţilor lor, fie stabilirea unei interdicţii, precum cea de a nu părăsi localitatea sau ţara.

Totodată, anchetatorii au solicitat arestarea preventivă în lipsă a altor şase persoane urmărite penal în acest caz, printre care omul de afaceri Radu Nemeş şi soţia acestuia. În cazul celor şase care nu au fost găsiţi, CAB a decis să formeze un dosar separat, care va fi judecat, miercuri, tot în şedinţă secretă.

Cei şase inculpaţi cu propunere de arestare preventivă în lipsă sunt Radu Nemeş, Codruţ Alexandru Marta, Ovidiu Ioan Moldovan, Dana Nemeş, Mihai Gulea şi Ştefan Puşcasu.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 - iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.

Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor (deci fără a se achita aceste taxe) în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi.

"În paralel, aceste operaţiuni sunt justificate scriptic în contabilitatea SC Excella Real Grup SRL care, aparent, comercializează către firme tip "fantomă" produse asimilate păcurii, taxate cu un nivel mult mai scăzut al accizelor decât motorina. Aceleaşi firme "fantomă" pun la dispoziţie companiilor specializate în distribuţia carburanţilor documente contabile din care să rezulte, în mod nereal, că au achiziţionat motorină euro 5 pentru care a fost achitată acciza corespunzătoare", notează procurorii DNA în documentul citat.

În referatul prin care cer arestările din acest dosar, anchetatorii anticorupţie arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori "palierul de protecţie".

Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (n.r- dat dispărut din 25 mai de soţia sa) şi Viorel Comăniţă.

Procurorii au precizat că în această cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite