Secretele Mineriadei: Omul care a scos Mineriada la lumina zilei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Mănucu a reuşit să amâne sosirea minerilor în Bucureşti. Inginerul a oprit trenurile cu mineri care plecaseră din Valea Jiului să salveze democraţia cu bâta. „Fără mine, toate ororile s-ar fi făcut noaptea, pe întuneric“, spune Ioan Mănucu (66 de ani). Inginerul a fost dat afară din serviciu de Gheorghe Dobre.

Ioan Mănucu, de la Regionala CFR Craiova, a pus în scenă, în seara de 13 iunie 1990, varianta oltenească a filmului „California Dreamin'". Diferenţa este că, în scenariul făcut la Bucureşti, americanii regizorului Cristian Nemescu erau înlocuiţi de minerii lui Miron Cozma iar acest scenariu, mult mai dur şi mai bine pus la punct, a fost, în cele din urmă, dus până la sfârşit.

Mai citiţi şi:

VIDEO „Legionarii“ lui Iliescu, 20 de ani de chinuri

Comemorarea a 20 de ani de la mineriadă, în Pasajul Universităţii

Intervenţia lui Mănucu, inginerul care decuplat instalaţia electrică între punctele Lainici - Valea Sadului pentru a bloca invazia hoardelor de mineri, nu a fost trecută cu vederea. I s-a desfăcut contractul de muncă, deşi acţiunile lui respectau întocmai fişa postului pe care îl ocupa.

„Funcţiona pe atunci «Statutul disciplinar al lucrătorilor din transporturi şi telecomunicaţii», care interzicea orice activitate antisocială sau implicarea personalului şi a mijloacelor în aceste activităţi. Deci, orice lucrător al Căii Ferate, de la muncitor până la ministru, era obligat să respecte, să înştiinţeze, să ordone sau să ia măsuri pentru a nu se întâmpla astfel de fapte antisociale", motivează Mănucu două decenii mai târziu.

Cel care l-a dat afară este Gheorghe Dobre, fost pesedist, actual democrat-liberal, cel care a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, între decembrie 2004 şi iunie 2006. Om destoinic al sistemului, a fost ulterior „reciclat" ajungând în prezent secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea.

Dobre, într-o continuă şedinţă

La fiecare apel venit din partea ziarului „Adevărul", Dobre a răspuns, personal sau prin secretară, că nu are timp. De fiecare dată era într-o
şedinţă.

Inginerul Mănucu povesteşte, cu lux de amănunte, ce s-a întâmplat în acea seară de 13 iunie 1990 când, pentru câteva ore, a fost inamicul numărul unu al regimului Iliescu. Era meciul dintre Argentina şi Uniunea Sovietică, de la Campionatul Mondial de Fotbal din Italia, şi, „ca orice bărbat adevărat", Mănucu era în faţa televizorului.

„N-am putut însă să stau liniştit şi am luat legătura cu dispecerul energetic, cel care era subordonat secţiei de electrificare, pentru a solicita informaţii cu privire la lucrările programate de a doua zi. «Dom' şef, ăştia iar pleacă la Bucureşti!», mi-a zis. Se ştia că «ăştia» sunt minerii, că nu se plimbaseră alţii până atunci".

Aşa începe o poveste în care Ioan Mănucu nu a putut rămâne doar spectator. Nu ştia însă că, în culise, se făcuseră deja alte jocuri. „Situaţia era deosebită acum. În după-amiaza zilei se transmiseseră imagini complicate din Piaţa Universităţii. Aşa că m-am dus la gară să mă informez exact despre ce se întâmplă". Inginerul a preluat „frâiele" şi, la ora 20.50, a decuplat instalaţia electrică între punctele Lainici - Valea Sadului.

Dispoziţia lui nu s-a menţinut mult timp, pentru că vestea a ajuns cu rapiditate la „Centru" şi, în scurt timp, Mănucu trebuia să dea explicaţii pentru gestul său. La sediu s-au înfiinţat directorul general Gheorghe Dobre, directorul tehnic, un procuror şi un colonel de la „Poliţia Feroviară" care s-a prezentat scurt - Turturică. Cei patru s-au instalat la comandă şi, în două ore, trenurile cu mineri au fost puse, din nou, în funcţiune.

Gheorghe Dobre a evitat dialogul cu reporterii „Adevărul“ 

image

„Meritul meu este că am scos la vedere această acţiune. Pentru că, altfel, minerii ar fi ajuns noaptea în Capitală şi nu mai ştia nimeni ce
s-ar fi întâmplat. Ăsta e cinismul, căci bătăile tot s-au întâmplat şi «curăţenia» tot a fost. Dar s-a făcut la vedere. Nu-mi arog un merit grozav din punct de vedere civic, ci pentru că nu am lăsat să se încalce nişte reguli bine stabilite ale Căii Ferate. Fără mine, toate ororile s-ar fi făcut noaptea, pe întuneric", susţine Ioan Mănucu.

El a fost în 1991 preşedinte al Alianţei Civice, la nivel naţional, dar s-a retras din cauza „navetei obositoare de la Craiova la Bucureşti şi invers".

După ce Alianţa Civică s-a constituit în partid politic, a fost preşedintele Filialei Dolj până în anul 1994, când a preferat să rămână un simplu pensionar.

"Era o situaţie de emergenţă şi democraţia era în pericol. Minerii pur şi simplu au pus mâna pe tren şi au venit cu el!"
Ion Iliescu
fost preşedinte al României

"Pentru mine, evenimentele din 13-15 iunie arată cel mai bine modul în care simple decizii administrative ale CFR se transformă într-o temă cu impact puternic, atât social, cât şi politic."
Ioan Mănucu
fost inginer

"Am aflat de porcărie, am venit la gară şi le-am zis clar: «Astea nu vor circula electric». Le-am scos tensiunea de la Valea Sadului, pentru că nu erau introduse în grafic. E simplu: «Dacă nu au patalama, nu circulă şi gata!»"
Ioan Mănucu
fost inginer

„Toate registrele au fost ascunse sau au fost arse"

Minerii nu ştiu nici până în zilele noastre cum au fost folosiţi  Foto: Reuters

image

„Adevărul": Care erau, în 1990, atribuţiile dumneavoastră la Regionala CFR Craiova?

Ioan Mănucu: Ca şef al secţiei de electrificare eram un organ administrativ care asigura alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor de la calea ferată şi, în această relaţie de serviciu, cunoşteam toate ierarhiile egale, verticale. Şi aveam o atitudine destul de pregnantă, ba chiar eram considerat o personalitate dificilă, în sensul că totul trebuia să se facă exact cum trebuie, întocmai şi la timp. Altfel, se intra în litigiu.

Ce se întâmpla în gara din Craiova, atunci când aţi ajuns?

Am constatat că se încerca trimiterea trenurilor de la Petroşani la Bucureşti, tractate electric. Se dădeau dispoziţii la calea ferată, pe linie „de mişcare". Ca un tren să poată să circule, trebuie să fie cuprins întâi şi întâi în mersul de circulaţie, în Mersul Trenurilor - e valabil şi pentru călători, şi pentru marfă. Dacă nu este cuprins în Mersul Trenurilor, atunci intră în categoria trenurilor special comandate. Nu există noţiunea de circulaţie spontană a trenurilor. În regimul de atunci, pentru trenurile de călători trebuia să fie făcută comanda cu două săptămâni înainte, iar plata cu trei zile înainte.

Cât era plata?

Sumele erau cele din tariful local de călători. Oricum, la nivelul salariilor de atunci, erau sume mari.

Ce aţi făcut în seara de 13 iunie 1990?

Fiind în această situaţie, am întrerupt convorbirea celor „de la mişcare" - ca trenurile să nu mai poată circula   - că aveam şi eu limita mea de competenţă, care era cea de „alimentare energie electrică". Şi am spus că trenurile nu mai pot circula tractate de locomotive electrice la Bucureşti, din ordinul meu - pentru că e scoasă tensiunea din linii. Toată această situaţie a produs o anume vânzoleală în cadrul administraţiei căii ferate, o alarmare a ierar­hiilor pe toate treptele. De obicei, la trenurile astea care circulau „creanga", ierarhiile dispăreau. Au circulat şi nu ştia nimeni de ele, tocmai ca să fugă de răspundere.

Ce v-au spus superiorii?

În situaţia asta, directorul general Dobre a trebuit să vină la dispeceratul unde mă aflam eu, undeva după ora 20.00. Trenurile erau programate să vină la Bucureşti la 2 dimineaţa, cu scopuri bine definite - adică să facă ordine fără să se vadă. L-am întrebat: „Ştii de trenurile astea?" A zis că da, ştie. Bun. „Au ordin să circule?" „Au!", a zis. „Atunci scrie tu asta  în registrul de dispoziţie, ca să poată să circule". „Nu vreau să scriu", mi-a răspuns.

De ce nu voia să-şi asume ordinul?

Nimeni nu voia! Ulterior, au apărut ordinele, dar nu ca să circule trenurile, ci ca urmare a acţiunii mele. Altfel, nu exista niciun ordin. Dacă ar fi existat, ieşeau trenurile la vedere şi nu le mai puteau duce la Bucureşti decât oficial. Până atunci, erau duse neoficial. La toate cercetările care s-au făcut anterior, Calea Ferată n-a putut produce niciun document cu privire la cum au circulat trenurile la Bucureşti. Toate registrele de dispoziţie au fost luate şi ascunse sau arse şi Parchetului nu i s-a înmânat niciun act decât cele pe care am pus eu mâna şi le-am dat.

De ce le-au ars?

E greu de priceput? CFR era a doua Armată a ţării, nu se discuta decât pe înscrisuri. Orice convorbire la Calea Ferată se face cu oră înregistrată, număr de primire, număr de emitere, semnătura celui care primeşte şi a celui care emite - se face identificarea persoanelor. Se numeşte telefonogramă. Aceste telefonograme nu dispar, intră în arhivă! Un exemplu e telefonograma dispoziţiei date de mine de a întrerupe energia electrică.

Motivul demiterii lui Mănucu a fost „indisciplina“

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite