Jaf-record în Oltenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jaf bancar la minut în plin centrul Craiovei. Bancomatul de lângă Spitalul Filantropia a fost spart joi seară de persoane necunoscute.

Hoţii, care purtau cagule pe faţă, au furat casetele cu aproximativ 300.000 de lei, o sumă-record a jafurilor de acest fel din Oltenia.
Furtul s-a petrecut în jurul orei 19.00 şi a fost depistat de paznicul spitalului, care patrula în zonă.

„Am fost anunţaţi prin 112 de agentul de pază al spitalului, care a sesizat că nu mai era lacătul la grilajul ce asigura uşa camerei în care era amplasat bancomatul. Persoana sau persoanele care au pătruns în respectiva cameră au forţat partea din spate a ATM-ului, au scos casetele cu bancnote şi au fugit cu banii în doar cinci minute“, a declarat comisarul Adrian Căpraru.

Anchetatorii speră să identifice hoţii după imaginile video stocate în centrala băncii. Potrivit sursei citate, ar fi vorba de patru persoane care apar la un moment dat în faţa bancomatului.

ATM-ul de lângă Spitalul Filantropia a mai fost prădat şi în urmă cu trei ani, dar nici până astăzi nu se cunoaşte autorul.


5 noiembrie 2009

Jaf la o casă de schimb valutar din Alba Iulia

Un bărbat înarmat cu un cuţit a intrat, joi, într-o casă de schimb valutar din Alba Iulia şi a ameninţat-o pe casieră, el reuşind să fugă cu aproximativ 3.000 de lei. Şeful Poliţiei Judeţene Alba, comisarul şef Tudor Grindean, a declarat că bărbatul a profitat de faptul că uşa de la ghişeul casei de schimb valutar din centrul municipiului Alba Iulia era deschisă, a intrat şi a ameninţat-o pe casieră cu un cuţit, cerându-i banii pe care îi avea la îndemână.

4 noiembrie

Jaf la un magazin din Suceava, unde vânzătoarea a fost ameninţată cu cuţitul şi bătută

Un bărbat este cercetat pentru tâlhărie după ce, având faţa acoperită cu o cagulă, a intrat într-un magazin din Suceava, a ameninţat-o cu un cuţit pe vânzătoare, a bătut-o şi a închis-o într-o încăpere, atacatorul fiind imobilizat de poliţişti după ce femeia a strigat după ajutor.

Dâmboviţa:Trei bărbaţi mascaţi au intrat în sediul unei primării, l-au bătut şi l-au legat pe paznic

Trei bărbaţi cu cagule pe faţă au pătruns, miercuri noaptea, în primăria comunei dâmboviţene Vişina, l-au bătut şi l-au legat la mâini pe paznicul instituţiei şi au încercat apoi să fure seiful, însă s-au speriat şi au fugit după ce au lovit din greşeală un fax, iar acesta s-a declanşat.

28 octombrie

Jaf la un depozit de băuturi alcoolice din Săcele, paznicul a fost ucis de către atacatori

Trei persoane cu cagule pe faţă au jefuit, în noaptea de miercuri spre joi, un depozit de băuturi alcoolice din Săcele, judeţul Braşov, de unde au furat aproximativ 20.000 de lei, după ce l-au bătut pe paznic, care a murit în urma loviturilor primite. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Braşov, comisar-şef Liviu Naghi, cei trei indivizi, care aveau feţele acoperite cu cagule, au furat toate încasările de peste zi, respectiv 20.000 de lei, apoi au fugit.

Jaf armat la un depozit en-gros din staţiunea Jupiter, de unde au fost furaţi 30.000 de lei

Patru persoane mascate şi înarmate cu un pistol au jefuit, miercuri seară, un depozit en-gros aflat la subsolul unui hotel din staţiunea Jupiter, ameninţându-i pe angajaţi în timp ce numărau banii primiţi de la distribuitori, hoţii reuşind să fugă cu 30.000 de lei.

Unul dintre cei patru atacatori, care aveau capetele acoperite cu cagule, era înarmat cu un pistol şi, după ce i-au ameninţat pe angajaţi, au luat 30.000 de lei, încasările de peste zi, şi au plecat fără să agreseze pe cineva. Ei au fost văzuţi urcându-se într-un autoturism cu care au dispărut.

27 octombrie

Magazin de bijuterii din judeţul Arad, jefuit de doi indivizi mascaţi

Un magazin de bijuterii din centrul oraşului arădean Sebiş a fost jefuit de doi indivizi mascaţi cu cagule, care au bătut-o pe angajată, după care au abandonat-o legată de o ţeavă. Femeia a relatat că doi indivizi mascaţi care purtau cagule au intrat în magazin şi au lovit-o cu pumnii şi picioarele, după care au legat-o cu un material textil de o ţeavă.

23 octombrie

Jaf la o agenţie Loto din Drobeta Turnu Severin, atacatorii nu au fost prinşi

Două persoane care purtau cagule au jefuit o agenţie Loto din municipiul Drobeta Turnu Severin, de unde au furat aproximativ 2.000 de lei, după care au reuşit să fugă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, inspectorul Nicolae Lohon, cele două persoane care au comis jaful purtau cagule, dar nu erau înarmate.

19 octombrie

Arad: O poştăriţă a reclamat că a fost tâlhărită de un bărbat care a fugit cu 60.000 de lei

O angajată a Poştei din Arad a reclamat, luni după-amiază, la Poliţie, că a fost agresată pe stradă de un bărbat care i-a smuls geanta de serviciu în care avea 60.000 de lei. Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Arad, poştăriţa susţine că a fost tâlhărită pe o stradă din cartierul Grădişte, unde ducea pensiile. Femeia a spus că un bărbat a îmbrâncit-o şi i-a smuls de pe umăr geanta de serviciu în care, potrivit angajatei, era suma de 60.000 de lei.

O casă de amanet din cartierul bucureştean Berceni, jefuită de doi botoşăneni

O casă de amanet din cartierul bucureştean Berceni a fost jefuită, luni, de doi botoşăneni, care au agresat casiera şi au luat mai multe bijuterii, ei fiind prinşi la scurt timp, informează Poliţia Capitalei.  Luni, în jurul orei 11.00, Ionuţ Sârmă (22 de ani) şi Bogdan Dragotă (23 de ani), ambii din judeţul Botoşani, au lovit-o pe casiera casei de amanet, după care au luat mai multe obiecte de valoare şi au fugit.

18 octombrie

Doi indivizi cu cagule pe faţă au jefuit o benzinărie din Călăraşi

Doi indivizi cu cagule pe faţă au jefuit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o staţie de alimentare cu carburant din municipiul Călăraşi, ameninţând-o pe vânzătoare cu un pistol, posibil de jucărie, şi furând apoi 330 de lei şi telefonul mobil al femeii.

14 octombrie

Două persoane înarmate cu pistoale mitralieră au jefuit o firmă de pază din Sfântu Gheorghe

Două persoane care purtau cagule şi erau înarmate cu pistoale mitralieră au jefuit, în noaptea de miercuri spre joi, o firmă de pază şi protecţie din municipiul Sfântu Gheorghe, de unde au furat aproximativ 200.000 de lei, după ce i-au legat pe cei trei angajaţi aflaţi în sediul societăţii.

14 octombrie

Unei poştăriţe din Craiova i-a fost furată geanta de serviciu, în care erau circa 50.000 de lei

O poştăriţă din Craiova a fost jefuită de un bărbat care i-a furat geanta în care avea aproximativ 50.000 de lei, bani pe care trebuia să-i distribuie mai multor pensionari. Potrivit agentului Amelia Căprărin de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, Maria Predoi, în vârstă de 50 ani, din Craiova, factor poştal la oficiul din zona Gării Craiova, a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia poliţiştilor de la Secţia 4, după ce un bărbat care a coborât dintr-o maşină fără numere de înmatriculare i-a luat geanta de serviciu, în care se aflau corespondenţa şi aproximativ 50.000 lei. Banii reprezentau pensiile pe care femeia trebuia să le distribuie mai multor persoane care locuiesc în zona cartierului Piaţa Gării.

8 octombrie

Jaf la o casă de amanet din municipiul Iaşi, autorul este căutat de poliţişti

Un bărbat a reuşit să fure, joi dimineaţă, mai multe bijuterii din vitrina unei case de amanet din municipiul Iaşi. Jaful s-a petrecut în jurul orei 9.30 la o casă de amanet situată pe bulevardul Socola din zona Podu Roş.  Potrivit angajatei casei de amanet, la un moment dat un bărbat a spart vitrina cu pumnul, după care a sustras mai multe lanţuri din aur.

5 octombrie

Jaf armat la o sucursală BRD din Galaţi

Două persoane au jefuit, sucursala BRD din zona Portului Galaţi, după ce i-au ameninţat cu pistoale pe casier şi pe agentul de pază al unităţii. Atacatorii au luat din casa de bani aproximativ 100.000 de lei. Cei doi bărbaţi purtau cagule.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite