Oltenia: Ţara prazului-răsare

La jumătatea lunii octombrie, în Slatina, are loc Festivalul-concurs de umor “Oltenii &… Restu’ Lumii”. Timp de două zile se râde şi se glumeşte pe săturate. Ca să se despartă râzând de truda unui an agricol, slătinenii au inventat acest festival de umor. Pe olteni îi poţi bănui de orice, numai de lipsa umorului nu.  

Se zice că oltenii “pursânge” sunt cei ce s-au născut sau vieţuiesc în arealul cuprins între Olt şi Jiu. De aceea, uşor vexaţi, oltenii de rangul doi, cum ar deveni cei din Slatina, fiind dincoace de Olt, s-au gândit să-i “vămuiască” la trecerea podului, culmea!, chiar pe cei care vin dinspre capitala Olteniei: Craiova.

Căci paşaportul de oltean nu se dă celor ce merg spre Balş, ci invers! Iar podarii nu cer un zlot, ca în cântec, celor care intră în oraş, ci un fir de praz (marca înregistrată a oltenilor) care să ateste astfel veridicitatea statutului de oltean.

Vama… nouă

La capătul podului dinspre Slatina, aproape de ora unu, era linişte. Traficul era normal, nu tu organizatori, nu oficialităţi, nu poliţie, nu fanfară. Pe pod însă, înarmaţi cu lansete, zeci de pescari îşi încercau norocul în apa săltăreaţă. “Păi, nu aici sunt ăştia cu căluşul şi fanfara, ci la celălalt capăt.

Acolo te verifică dacă miroşi a praz sau a zaibăr. Că, dacă miroşi a praz, îţi dă paşaport, dacă miroşi a zaibăr, ţi-l ia şi pe ăla de-l ai”, râde un pescar preocupat să scoată din apă un caras dolofan. În partea cealaltă, fanfara făcea game de încălzire.

“Procesiunea” trebuia să înceapă la 13.13 fix. Numai că timpul aeratic al oltenilor nu corespundea cu timpul real convenit, astfel că startul s-a dat la 13.20. Trei trăsuri burduşite cu invitaţi, printre care Geo Saizescu, Maia Morgenstein, Ştefan Popa Popa’s s-au îndreptat spre pod în ritmurile marşului de întâmpinare.

Când invitaţii au făcut “întâiul descălecat” pe rogojina aşternută pe post de covor roşu, fanfara a început un “M-a făcut muica oltean”, de-a zburătăcit preţ de un kilometru toţi peştii ce se pregăteau să muşte nada dincolo de pod.

S-a făcut o sârbă, s-au făcut fotografii gen “Pupat Piaţa Independenţei” între oficiali şi invitaţi şi s-a trecut la acordarea paşapoartelor de oltean şoferilor răbdători blocaţi în trafic. “Vă simţiţi deja olteancă, acum?”, întreabă o reporteriţă de la o televiziune locală pe o şoferiţă care tocmai primise un astfel de paşaport. “Da”, răspunde aceasta sec. Şi dacă reporteriţa s-ar fi uitat la numărul de înmatriculare al maşinii (11-OT…) s-ar fi mirat ea însăşi de câtă adâncă metafizică avusese propria-i întrebare.

Paşaport de Oltean

Are, evident, culoare prăzulie şi este un fel de “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”. Adică, un fel de îndreptar comportamental din care spicuim: Despre juveţi – O parte din teritoriile locuite de juveţi au fost ocupate vremelnic de trupele austriece, în urmă cu aproape 300 de ani.

Spre deosebire de celelalte provincii ale României, pentru care s-au purtat lupte crâncene, austriecii au preferat să părăsească teritoriile ocupate în Oltenia fără luptă, întrucât rămăseseră fără cai, arme şi chiar unele obiecte de îmbrăcăminte intimă. Această politică, în timp, s-a dovedit a fi o mare greşeală istorică.

 Dacă lucrurile rămâneau aşa şi juveţii nu făceau gât, apelând la tactica “iuţelii de mână” şi a “nebăgării de seamă”, intrarea în comunitatea europeană s-ar fi făcut prin dreptul Slatinei. Pe fila a treia a paşaportului stă scris: Acest document vă recunoaşte cetăţenia de oltean pentru o perioadă de 72 de ore. Obligaţii: să participaţi la Festivalul-concurs de umor “Oltenii şi Restu’ Lumii”. Drepturi: în spaţiul Olteniei, drepturile nu se acordă, ţi le faci rost. După expirarea termenului de valabilitate a paşaportului, posesorul rămâne valabil.

Pe ultima pagină erau câteva atenţionări: În spaţiul Olteniei, nu se spun bancuri cu olteni, se interpretează. Orice lucru nepăzit aparţine de drept celui care l-a văzut primul. Este interzisă circulaţia căruţelor cu câinii legaţi în faţă. Femeile merg obligatoriu la un pas în spatele bărbaţilor şi nu vorbesc neîntrebate decât atunci când sunt singure. După înmânarea paşapoartelor, gazdele şi invitaţii au pornit spre centrul oraşului.

„La căţaua leşinată”

Este numele mustăriei improvizate de organizatori în mijlocul Slatinei, lângă Fântâna Speranţei. Când au sosit trăsurile, văzduhul era deja ameţit de mirosul pastramei, al mititeilor şi cârnaţilor ce sfârâiau de zor pe grătare. Şi că tot veni vorba de olteni, la 6,5 lei  suta de grame de pastramă, nu-ţi mai permiteai a doua porţie.

Cine nu se încumeta  însă nici să roadă în dinţi o pastramă aţoasă, nici să-şi cumpere oale şi ulcele din târg, putea sta liniştit pe băncile din jurul Fântânii, savurând sonor ritmurile fanfarei. După ce şi-au fericit papilele gustative cu ceva păstrămioară, invitaţii au plecat să-şi bucure şi simţurile vizuale  la Salonul Internaţional de caricatură Ştefan Popa Popa’s. Şi până la ediţia de anul viitor, vorba oltenilor, “Adio ş’un praz verde!”

Costurile festivalului

Este cel mai vechi festival care se desfăşoară în Slatina, aflându-se la a XIV-a ediţie.  “Este de fapt singura colaborare pe care am avut-o cu Consiliul Judeţean în ultimii patru ani. Este organizat de Consiliul Local al Municipiului Slatina, în colaborare cu Consiliul Judeţean, fiecare cu partea lui de contribuţie”, a declarat Minel Florin Prina , city-manager Slatina. 

Anul acesta a fost prevăzut un buget de 35.000 lei. Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s, prezent la fiecare ediţie, este elementul de bază al acestui festival.