Casa Olimpică la tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa Olimpică  la tribunal
Casa Olimpică la tribunal

Trebuia să fie gata la sfârşitul anului trecut, dar doar maximum15% din construcţie este finalizată până în acest moment.Terenul pe care se va construi adăpostul Comitetului Olimpic este de 3.700 de metri pătraţi şi a fost trecut de Guvern în proprietatea privată a statului la sfârşitul anului 2004.

În 2007 se punea prima cărămidă la temelia a ceea ce se voia a fi Casa Olimpică. Cu promisiuni că în maxim 12 luni de zile Comitetul Olimpic şi Sportiv Român se va muta în locuinţă nouă, s-a pornit la drum cu mare avânt, mai ales că firma care primise drept de construcţie câştigase licitaţia cu un preţ mai mic decât cel estimat de COSR în anunţul de lansare.

Însă, în loc să facă economii, proiectul a fost lăsat baltă din cauza insuficienţei banilor. „Scit Impex şi Imvest au câştigat licitaţia la tribunal, deoarece banii oferiţi pentru lucrarea aceasta erau mai puţini decât estimasem noi. Şi atunci bineînţeles că s-a ales firma care oferea cel mai avatajos serviciu calitate –preţ. Doar după câteva luni de la începere au apărut problemele financiare şi au venit de ne-au bătut la uşă pentru a cere mai mulţi bani decât scria în contract că trebuie să le dăm. Dar, normal că nu am fost de acord cu mărirea, mai ales că aceşti bani vin de la Guvern şi nu ar fi aprobat niciodată aşa ceva”, spune Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.

Astfel, lucrările la Casa Olimpică au fost sistate, construcţiile ridicate până acum fiind de aproximativ 15%.

„Casa Olimpică trebuia să fie gata în toamna anului trecut, însă cele două societăţi constructoare nu au mai putut continua proiectul. Au lucrat cam 10-15% din tot. Aşa de la suprafaţă nu se vede, însă la subsol este deja aproape totul terminat. Sunt două subnivele care nu mai trebuie lucrat mult la ele. De afară se văd doar nişte stâlpi de beton. Important este, din fericire pentru noi, că nu avem bani de luat de la această firmă”, a adăugat oficialul de la COSR.

Construcţie în degradare

Deplasaţi la faţa locului am descoperit nişte fire de fier lungi care ies din beton, acoperit cu celofane pentru a fi ferite de ploi, vânt şi zăpadă. Însă, natura a fost mult mai aspră decât s-a preconizat, iar lucrările care s-au efectuat până acum sunt năpădite de buruieni şi aproape de începerea degradării.

„Noi suntem beneficiarii. Nu avem voie să călcăm pe acolo că mai rău facem, deoarece lucrarea încă aparţine constructorilor. Nouă nu ne-au predat încă nimic”, mai spune Dobrescu.

Termen-limită amânat

image

Ioan Dobrescu, secretar general COSR  Foto: Mediafax



Faza în care se află cele două contractante, Comitetul Olimpic şi cele două firme constructoare, este cea de instanţă, oficialii sportului cerând despăgubiri pentru încălcarea înţelegerii scrise.

„După ce vom termina procesul cu ei va începe o nouă licitaţie de la momentul în care s-a blocat lucrarea. Oricum până în septembrie sperăm să scăpăm de problemele pe care le avem în instanţă şi să ne apucăm de treabă. Bani în cont avem, cei peste 3 milioane de euro, plus cei 100.000 de euro pe care i-a dăruit Ion Ţiriac”, a mai spus Dobrescu, sperând ca aceste probleme să fie cât mai repede rezolvate având în vedere că există o instanţă specială care se ocupă de problemele firmelor de construcţii.

„Pe 25 iunie era termenul limită, însă deoarece şeful judecătorilor din cei trei care ne urmăresc dosarele noastre s-a îmbolnăvit. S-a amânat pentru data de 16 iulie”, a încheiat oficialul.

Muzeul Sportului, pus la pachet

image

Medalii şi cupe originale şi rare zac depozitate într-o cameră a Muzeului Naţional de Istorie


Pe lângă birourile COSR, viitoarea Casă Olimpică va găzdui şi un Muzeu al Sportului. Inclus până acum câţiva ani în Muzeul Naţional de Istorie, după ce a fost mutat de la Stadionul „Lia Manoliu”, acesta nu mai are o expoziţie permanentă din 2002.

„Este trist când te gândeşti că toate medaliile, cupele, strânse de sportivii noştri de-a lungul timpului de-acum 50-60 de ani stau împachetate şi depozitate într-o cameră. Sunt lucruri rare, originale şi foarte valoroase care ar trbui scoase la lumină şi admirate.
Probabil multe sunt în stare de degradare deoarece şi acestea trebuie întreţinute după o anumită reţetă, cu anumite intensitate de lumină şi umiditate“, a declarat Octavian Bellu, care face un apel şi la ministrul Culturii de a-i ajuta. „Sportul aparţine culturii unei naţiuni. Nu este posibil să lăsăm baltă astfel de obiecte”.

Cel mai frumos Muzeu al Sportului din Europa se află la Lausanne (Elveţia), capitala olimpică. „Acel loc este făcut pentru a provoca publicul să vină şi să descopere fiecare sportiv.

Totul e tehnicizat. Dacă vrei să afli ceva despre Iolanda Balaş sau orice gimnastă din întreaga lume, trebuie doar să apeşi pe nişte butoane şi toată performanţa şi viaţa acelei sportive şi poze cu ea ţi se afişează pe un ecran“, mai spune secretarul general al Ministerului Tineretului şi Sportului, care speră ca în curând să avem şi noi măcar un loc unde să ne expunem „istoria” sportului nostru.

image

Sunt nişte zvonuri că Muzeul se va muta în noua Casă Olimpică. Acest patrimoniu aparţine Ministerului Tineretului şi Sportului, pe când Casa va fi a Olimpismului.

image


Eduard Iordăchescu
director adjunct Muzeul Sportului

Şi Stadionul Naţional are întârziere

Criza financiară se simte pe piaţa societăţilor de construcţii, chiar dacă materialele s-au ieftinit dramatic. Nu doar Casa Olimpică a avut de suferit de pe urma problemelor cu banii, ci şi construcţia la Stadionul Naţional, care are întârzieri de câteva luni, ceea ce ar putea periclita organizarea evenimentelor majore de aici.

Casele olimpice din Europa

Casele Olimpice trebuie să fie reprezentative. Construcţiile lor trebuie să iasă din tipar, iar olimpismul românesc merită un asemenea imobil.

image

Casa Olimpică din Cipru  este una cu totul ieşită din comun deoarece birourile aranjate în formă de cerc au o grădină interioară plină numai cu flori. Priveliştea este fantastică având în vedere că şi clima este una pe măsură.

image

Casa Olimpică din Belgia este una dintre cele mai frumoase, o bijuterie aproape de Atomium, un atom de dimensiuni gigantice, plasată chiar în inima Bruxelles-ului. 


Comitetul Olimpic Român stă acum la bloc

image

Oficialii COSR sunt deocamdată mulţumiţi deoarece birourile unde au sediul acum, din imobilul din Calea Victoriei, sunt cumpărate de ei şi nu trebuie să plătească chirie. „Sunt 16 camere, plus terase, holuri, spaţii sanitare, peste 400 de metri pătraţi care sunt ale nostre cumăprate şi revendicate, ceea ce pentru noi este un lucru fantastic”, a mai spus Ioan Dobrescu, adăugând că atunci când se vor muta în casa nouă cu spaţiul, acesta va ajuta federaţiile.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite