Ofiţer audiat de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai influenţi ofiţeri de la vârful Poliţiei Timişoara a fost audiat, vineri după-amiaza, timp de mai multe ore, de către o echipă de poliţişti şi procurori ai Secţiei I a

Unul dintre cei mai influenţi ofiţeri de la vârful Poliţiei Timişoara a fost audiat, vineri după-amiaza, timp de mai multe ore, de către o echipă de poliţişti şi procurori ai Secţiei I a Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti.

Comisarul-şef Viorel Renu s-a trezit, de dimineaţă, la biroul său de la Poliţia Timişoara, cu doi ofiţeri bucureşteni care l-au însoţit la sediul DNA Timişoara.

„Am fost anunţat de cei de la DNA că domnul Renu urmează să fie audiat. Nu mi-au oferit alte detalii”, a spus comisarul-şef Gheorghe Popescu, adjunct al şefului Poliţiei Timiş.

Renu este anchetat într-un dosar de corupţie, care a plecat de la un deţinut din Penitenciarul Timişoara.

Ancheta a pornit de la un deţinut

Anchetatorii deţin informaţii că mama acestuia ar fi dat bani grei ca procesul să fie strămutat din instanţele timişene în alt judeţ, printr-o intervenţie la Înalta Curte.

Ancheta care se află în derulare îl vizează pe veteranului Poliţiei Timişoara, iar procurorii deţin un dosar voluminos cu interceptări ale convorbirilor telefonice din ultimele luni ale comisarului-şef Viorel Renu.

Deţinutul care a declanşat ancheta este Iacob Schein, aflat în Penitenciarul Timişoara, care a declarat în vară că este presat de DIICOT Timiş să depună mărturie împotriva lui Săndel Palade, şeful Poliţiei Timiş.

Palade este un apropiat al lui Viorel Renu, însă susţine că nu a fost anunţat de audiere. „Eu sunt în concediu. Mie nu mi-a spus nimeni nimic”, a declarat şeful IPJ Timiş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite