Oferte tâmpite la pompe funebre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oferte tâmpite  la pompe funebre
Oferte tâmpite la pompe funebre

Afectaţi de criză, unii patroni care vând sicrie fac oferte lipsite de noimă, anunţând reduceri pentru „clienţii fideli“.Patronii de pompe funebre îşi fidelizează clienţii, oferindu-le cupoane de reduceri. Luna trecută era altă ofertă grotească: la două sicrie cumpărate, al treilea era gratis.

În vreme de criză, celor care au magazine de pompe funebre le merge bine. Firmele lor nu dau faliment, necazurile altora le aduc venituri frumoase şi au garanţia că serviciile lor vor fi căutate fie că e sau nu e recesiune. Aşa că, mărinimoşi, le oferă tot felul de avantaje celor care, bătuţi de soartă, îi caută mai des.

„Le dăm un cupon pe care scrie ce reduceri au dacă apelează la noi de mai multe ori. Avem preţuri la coşciuge de la 210 de lei până la 3.000 de lei. Este adevărat că am mai lăsat la preţ, dar tot suntem pe plus. Nouă ne merge bine, mai ales acum“, a spus Ioan Ciocea, patron magazin pompe funebre Memorial.

Firma în cauză avea luna trecută o ofertă „mortală”: la două sicrie cumpărate se oferea un altul cadou! Oferta nu mai este valabilă, de luna aceasta fiind valabil cuponul de reducere.

Cumpărături pentru posteritate

De promoţii nu au parte, însă, craiovenii cărora moartea nu le bate la uşă prea des. Aşa că îşi cumpără din timp cele trebuincioase, mai ales că în ziua de azi, nici să te duci la groapă nu e ieftin: la cei mai săraci, o înmormântare poate ajunge şi la 2.000 de lei.

Teodora Cojocaru (72 de ani) îşi cumpără din când în când câte un prosop, două, câte două trei batiste, lumânări pentru a nu îi lăsa pe cei care rămân în urma ei cu datorii prea mari. „Este mai bine să pui ban pe ban şi să-ţi cumperi tu ce ai nevoie. Eu le am acasă puse pe toate într-o cutie mare şi acum pot sta liniştită.Toţi trebuie să ne pregătim pentru ziua când vom părăsi lumea“, a spus craioveanca.

Concurenţă între firme

image

Cupon  de fidelitate, o inepţie maximă



În Craiova, în momentul de faţă, nu sunt decât trei firme care se ocupă de înmormântări. Culmea, sunt şi una lângă alta. Aşa că trag cu ochiul la preţul pe care fiecare îl percepe şi fiecare lasă cât mai mult la preţ.

Vânzătoarele magazinelor de pompe funebre susţin că la modă sunt coşciugele din Italia. Pentru acestea nu se fac reduceri, deşi costă în jur de 1.500 de lei bucata, dar cei cu dare de mână nu se uită la bani atunci când au un necaz în familie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite