Una dintre cutiile negre ale avionului prăbuşit în Oceanul Indian, localizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre cutiile negre ale avionului prăbuşit în Oceanul Indian, localizată
Una dintre cutiile negre ale avionului prăbuşit în Oceanul Indian, localizată

Una dintre cutiile negre ale avionului Airbus A310-300 al companiei aeriene Yemenia, care s-a prăbuşit în Oceanul Indian, ieri, a fost localizată la câteva ore după recuperarea singurului supravieţuitor al accidentului.

Operaţiunile pentru recuperarea cutiei negre vor începe miercuri, a anunţat ministrul francez pentru  Afaceri Externe şi Cooperare, Alain Joyandet, potrivit Sydney Morning Herald.

"Semnalul cutiei negre a fost localizat ieri (marţi), la ora locală 16.30 (15.30 ora României) de o patrulă aeriană la 40 de kilometri de insula Grande Comore", a declarat Joyandet, citat de un purtător de cuvânt.

O navă franceză va sosi, miercuri, în zonă, pentru a începe operaţiunile de recuperare a cutiei negre, a adăugat ministrul francez, relatează BBC News.

Operaţiunile de căutare a potenţialilor supravieţuitori vor fi reluate tot miercuri, cu ajutorul echipelor franceze de salvare, a declarat un purtător de cuvânt al Crucii Roşii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite