Bandiţii români, „specializaţi“ în Occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii criminalişti arată că jafurile sunt minuţios pregătite, cu metode importate din Vest. Un atac armat pe săptămână, iar previziunile specialiştilor sunt sumbre: este abia începutul. Mai rău este că infractorii s-au specializat şi sunt din ce în ce mai greu de prins.

Citiţi şi:

Peste 20 de atacuri cu armă de foc, zeci de spargeri, mii de tâlhării, lovituri date de indivizi mascaţi, toate completează un bilanţ pesimist. Anul 2009 este anul jafurilor armate, iar ţintele sunt băncile, casele de amanet sau de schimb valutar, magazinele de bijuterii. Sute de mii de lei au fost furate, iar majoritatea atacatorilor “cagulaţi” au rămas neprinşi.

Multele cazuri rămase cu A.N. (autor necunoscut – n.r.) au o explicaţie: infractorii s-au specializat şi sunt din ce în ce mai greu de prins. Se documentează temeinic înaintea unei “lovituri”, studiază în amănunt locul, împrumută din Occident şi aplică moduri de operare complexe.

„Nenorocirile vor veni la primăvară“

Jafurile sunt întotdeauna legate de o reflectare a stadiului economic pe care îl traversează societatea, spune psihologul criminalist Tudorel Butoi. Numai că în România vârful nu a fost atins.

„Încă n-avem sechestrări de persoane cu răscumpărare. Vor apărea. Încă n-a proliferat jaful în bancă. A fost la nivel accidental, deocamdată nu vorbim de un fenomen. Haiducia la drumul mare este, de asemenea, doar schiţată“, este de părere Tudorel Butoi. „Întotdeauna, cele mai rele lucruri se întâmplă primăvara. Perioada asta îl prinde şi pe urs costeliv, d-apoi pe bietul şomer sau pe cel care s-a trezit fără casă“, adaugă acesta.

Învaţă în Occident, aplică în România

Psihologul face şi o previziune sumbră. „Pronosticul meu este că trebuie să ne învăţăm cu violenţa şi să o controlăm pe cât posibil, dar prin mijloace individuale, deoarece instituţiile cu atribuţiuni sunt lipsite de credibilitate, de vigoare şi, mai ales, nu au suportul legislaţiei penale“, spune el.

Specialiştii sunt de părere că în momentul de faţă, în România, se poate vorbi despre jafuri specializate. „Mulţi români au făcut parte din bande organizate din străinătate. Şi acolo, se pare, poliţia a fost mai eficientă şi i-a trimis acasă. Au venit cu metode mai spectaculoase de acţiune şi au găsit o poliţie mai slab organizată“, explică sociologul Mircea Kivu.

Infractorii le dau acum mult mai mult de furcă oamenilor legii. Mai ales că poliţia a pierdut reţelele de sprijin pe care le avea în rândul populaţiei. „S-au divulgat informatorii. E cel mai grav lucru pe care-l poate face un poliţist. La fiecare jaf există cel puţin 10-15 persoane care ştiu clar cine şi cum a făcut. Cazurile vor fi soluţionate atunci când vor exista informatori. Dar mai avem multă vreme până când vom «planta» poliţistul în mediile interlope“, a mai precizat psihologul criminalist Tudorel Butoi.

Jefuitori deghizaţi în poliţişti

Jaful armat de la Pasul Gutâi, judeţul Maramureş, este edificator pentru complexitatea noilor moduri de operare ale infractorilor. În zorii zilei de 15 septembrie, îmbrăcaţi în uniforme de Poliţie şi cagule de mascaţi antitero, atacatorii au oprit o maşină blindată de transport valori a firmei G4S.

Ameninţaţi cu moartea şi cu Kalaşnikovuri îndreptate asupra lor, angajaţii firmei G4S au fost daţi jos din maşină, dezarmaţi şi sechestraţi. Hoţii au luat banii, 240.000 de lei, i-au închis pe cei trei în blindată şi s-au făcut nevăzuţi. La aproape două săptămâni de la comiterea jafului, poliţiştii nu au reţinut nicio persoană.

Misterul Ciorogârla

Un alt caz extrem de grav rămas as nerezolvat este celebrul furt de armament de la o unitate militară din Ciorogârla, judeţul Ilfov. În noaptea de 27 spre 28 ianuarie, peste 50 de arme automate (mitralieră AK-47 cu afet, pistoale-mitralieră şi pistoale-mitralieră cu pat rabatabil) au fost sustrase din depozitul de armament al unităţii. Armata, Poliţia, Jandarmeria au blocat drumurile zile întregi, au scotocit fiecare maşină, au percheziţionat locuinţe şi persoane. În zadar. Armele sunt şi astăzi de negăsit. 

image
image

Sigur că bandiţii s-au specializat. Se documentează, monitorizează locul, îşi fac pregătiri din timp, tocmai să nu fie prinşi.

image


chestor Bujor Florescu
directorul Direcţiei Investigaţii Criminale a Poliţiei Române

image
image

Pronosticul meu este că trebuie să ne învăţăm cu violenţa şi să o controlăm pe cât posibil, dar prin mijloace individuale.

image


Tudorel Butoi
psiholog criminalist

Jafurile ultimelor luni

La 14 septembrie, la orele prânzului, patru indivizi mascaţi şi înarmaţi cu pistoale şi săbii au atacat un magazin de bijuterii din centrul Călăraşiului. Administratorul magazinului a ripostat, împuşcându-l în braţ pe unul dintre infractori cu o armă cu alice. Hoţii au reşit totuşi să fugă. Ba chiar încărcaţi cu peste opt kilograme de bijuterii. Până astăzi, infractorii nu au fost prinşi.

La 2 septembrie, un bărbat înarmat cu un pistol şi “camuflat” cu ochelari de soare foarte mari şi o şapcă trasă pe ochi a intrat într-o filială BRD din Braşov. L-a ameninţat pe agentul de pază al băncii cu arma, dar s-a speriat şi a fugit, fără să fure vreun ban.  
     
La 23 august, cinci indivizi cu cagule au atacat paznicul spitalului Dorin Hociotă, din Bucureşti. Ţinta bandiţilor – bancomatul montat în incinta spitalului, pe care l-au furat cu totul. Bancomatul a fost găsit golit de bani într-o pădure din judeţul Giurgiu. Tâlharii au fost prinşi ziua următoare.
                               
La 19 august, operatoarea unei case de schimb valutar din apropierea gării din Constanţa a fost atacată de doi bărbaţi înarmaţi şi mascaţi. Agresorii au ameninţat-o pe femeie cu un pistol, fugind apoi cu 40.000 de lei. Poliţiştii îi caută şi astăzi pe tâlhari.

La 4 august, un individ înarmat a dat buzna într-o casă de schimb valutar din Târgovişte. Cu pistolul la tâmplă, angajatul casei de schimb i-a băgat hoţului în sac toţi banii – 40.000 de lei.

La 17 iulie, sucursala BRD din cartierul braşovean Astra a fost atacată, în mijlocul zilei, de un individ mascat. Agresorul a tras un foc de armă spre una dintre angajatele băncii, dar a fost surprins de paznici şi a fugit fără niciun ban.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite