Obama la Beijing: discuţii despre dosare comerciale cu premierul chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu premierul chinez Wen Jiabao, în ultima zi a vizitei sale în China, pentru a trata subiecte economice, relatează cotidianul britanic The Guardian.

Discuţiile, care au început în jurul orei locale 12.00, se concentrează în special pe dosarele comerciale bilaterale. Cei doi oficiali s-au întâlnit la Diaoyutai, locul unde sunt primiţi oaspeţii oficiali străini. Liderii urmau să servească prânzul, după care Obama va merge să viziteze Marele Zid Chinezesc.

Oficialii ar putea aborda şi dosarul nuclear nord-coreean, la puţin peste o lună după ce liderul nord-coreean Kim Jong-Il l-a anunţat pe Jiabao că este dispus să se întoarcă la masa negocierile, dacă Statele Unite acceptă şi un dialog bilateral.

Citiţi şi:


Reuniunile oficiale ale preşedintelui american, care s-a întâlnit marţi cu omologul său Hu Jintao, s-au soldat până în prezent cu puţine acorduri concrete şi nu au dus, aparent, la progrese privind diferendele dintre cele două ţări, în special de ordin comercial sau legate de subevaluarea yuanului.

Cei doi şefi de stat s-au limitat în a-şi exprima opoziţia faţă de orice formă de protecţionism, în condiţiile în care tensiunile s-au amplificat în ultimele luni, după ce Washingtonul a impus taxe vamale asupra cauciucurlor chineze, măsură descrisă de Beijing drept un abuz de protecţionism.

În ceea ce priveşte subevaluarea yuanului, subiect de fricţiuni importante între China şi SUA, Obama a reamintit doar declaraţiile anterioare ale Chinei în favoarea unui sistem de schimb mai orientat spre piaţă.

Consilierii săi subliniază că preşedintele american a lucrează pentru construirea unei relaţii puternice pe termen lung, în condiţiile în care, potrivit declaraţiilor lui Obama, relaţiile dintre prima şi a treia putere economică mondială nu au fost niciodată atât de importante pentru viitorul colectiv.

  • Barack Obama, care a ajuns duminică seara la Shanghai, urmează să părăsească miercuri după-amiază China, pentru a merge în Coreea de Sud, ultima etapă a turneului său asiatic.
Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite