VIDEO O zi cu Ozzy

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul solist al trupei Black Sabbath va concerta la 2 octombrie în Capitală. „Scream“ este noul album al lui Ozzy Osbourne (61 de ani), ce va fi lansat la 15 iunie, şi care beneficiază de un turneu mondial de promovare.

Concertul din România al celebrului rocker va avea loc la Zone Arena, pe strada Barbu Văcărescu, din Capitală, potrivit organizatorilor Fun Time Productions. „Da, confirm concertul, dar nu mai pot să dau niciun detaliu până la conferinţa de presă de săptămâna viitoare", a declarat Dorian Ciubuc, directorul general Fun Time Productions.

Ozzy Osbourne declara cotidianului „USA Today", în august 2008, că urmează să se retragă din activitatea muzicală după încă două albume de studio. Aşa că, după o pauză de trei ani de la lansarea ultimului material, „Black Rain", „naşul heavy metalului", aşa cum îl alintă presa internaţională, se reîntoarce pe scenă pentru un turneu mondial.

„Let It Die",„Diggin' Me Down" şi „Soul Sucka" sunt primele piese incluse pe viitorul material discografic. Produs de Ozzy Osbourne şi de Kevin Churko, este primul album la care a colaborat Gus G., noul chitarist al trupei lui Osbourne. 

Succes de la debut

Ozzy Osbourne este unul dintre membrii fondatori ai trupei Black Sabbath, alături de Tony Iommi (chitară), Geezer Butler (bas) şi Bill Ward (tobe). Formaţia, înfiinţată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968, a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.

Printre cele mai cunoscute albume ale trupei se numără „Paranoid" (1970), „Master of Reality" (1971), „Sabotage" (1975) şi „Heaven and Hell" (1980).

Al doilea material Black Sabbath, „Paranoid", este considerat cel mai mare succes comercial şi muzical al trupei. Piese ca „Iron Man" şi „War Pigs" sunt reprezentative pentru stilul trupei. Dependenţa de alcool şi de droguri a lui Ozzy Osbourne a dus la concedierea acestuia din Black
Sabbath, în 1979, fiind înlocuit de vocalistul Ronnie James Dio. Formula originală a trupei s-a reunit în 1997 pentru a înregistra albumul „Reunion".

Cariera solo a artistului a luat startul în 1980, cu albumul „Blizzard of Ozz", şi a culminat în 1991, cu materialul „No More Tears", premiat cu patru discuri de platină în Statele Unite ale Americii.

Heavy metal, profitabil

Dacă acum câţiva ani gurile rele îi numărau zilele cântăreţului din cauza stilului de viaţă dominat de excese, acesta a continuat să-şi extindă imperiul comercial a cărui piatră de temelie a fost cariera de vocalist heavy metal. În 1996, „The Madman (n.r. - Nebunul)" a fondat Ozzfest, propriul festival de muzică, împreună cu soţia sa, Sharon, şi fiul său, Jack.

De-a lungul timpului, festivalul a avut parte de peste cinci milioane de vizitatori şi a generat profit în valoare de 100 de milioane de dolari. Astfel, Osbourne a devenit primul star de heavy metal care a încasat peste 50 de milioane de dolari din vânzarea de obiecte branduite. Ozzfest a promovat trupe din toate subcategoriile rockului - System of a Down, Linkin Park, Korn, Limp Bizkit, HIM şi Godsmack. 

Reality-show la MTV

Ozzy, soţia lui, Sharon, şi cei doi copii, Jack şi Kelly, au apărut împreună în patru sezoane ale reality-show-ului „The Osbournes" („Familia Osbourne"), în perioada 2002-2005. Cel de-al treilea copil al cuplului Osbourne, Aimee, a refuzat să participe şi şi-a criticat în presă părinţii pentru comportamentul lor. Fanii au putut privi „pe gaura cheii" la lupta lui Sharon cu cancerul şi la consecinţele unui accident cu ATV-ul în care Ozzy a fost aproape de moarte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite