OUG privind modificarea Codului Fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial / Vezi ce va fi impozitat de la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial al României, prevederile sale privind noile impozitări intrând în vigoare de la 1 iulie.

De luna următoare, Guvernul a impus impozitarea tichetelor de masă, de creşă, a celor cadou şi a celor de vacanţă cu 16 %, fără obligaţia de plată a contribuţiilor obligatorii.

Citeşte şi:
Cresc taxele şi impozitele din România/ Vin preţuri nesimţite
Guvernul Boc dezlănţuie „Apocalipsa taxelor“

Totodată, de la 1 iulie se vor impozita cu 16% dobânzile la conturile curente, depozitele la termen şi la vedere. Veniturile obţinute din dobânzi erau scutite de impozitare în 2009, iar măsura fusese, iniţial, extinsă şi pentru anul acesta.

O altă modificare publicată azi în Monitorul Oficial îi afectează pe românii pasionaţi de jocurile de noroc. Potrivit money.ro, câştigurile din jocurile de noroc vor fi impozitate cu 25%, impozitul aplicându-se venitului net, calculat la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de acelaşi organizator sau plătitor.

În ordonanţa de urgenţă este consemnată şi creşterea cotei standard a TVA la 24%, precum şi taxarea cu 16% a veniturilor din piaţă de capital şi din piaţă monetară, aplicată la câştigul net.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite