Numărul bolnavilor de cancer creşte anual cu câteva procente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cârlan şi de deputatul Petru Movilă, de realizare a unui institut oncologic la Iaşi, a intrat de ceva timp în discuţia parlamentarilor. "Este necesar un institut de cancer la Iaşi, pentru că

Cârlan şi de deputatul Petru Movilă, de realizare a unui institut oncologic la Iaşi, a intrat de ceva timp în discuţia parlamentarilor. "Este necesar un institut de cancer la Iaşi, pentru că se observă o creştere a incidenţei la această boală. La institut vor putea veni să se trateze nu numai ieşenii, ci şi pacienţii din întreaga Moldovă", preciza Dan Cârlan, în momentul prezentării proiectului. Acum două zile, Senatul a aprobat realizarea Institutului de oncologie, care va funcţiona în fosta clădire a Spitalului de urgenţe. Institutul va avea o capacitate de 300 de paturi, şi dotări de ultimă generaţie. "Senatul a aprobat alocarea a 27 milioane de euro pentru institut. Banii vor fi folosiţi, în cea mai mare parte, pentru dotarea cu aparatură de ultimă generaţie. Iaşiul va avea în curând primul ciclotron din România, un aparat performant care poate detecta şi trata celulele canceroase", a precizat senatorul Dan Cârlan.
Specialiştii ieşeni oncologi sunt îngrijoraţi de creşterea numărului de pacienţi bolnavi de cancer. Potrivit registrului de cancer, numai în spitalele din Iaşi, anul trecut au fost trataţi 9.000 de pacienţi, proveniţi din zonele Moldovei. "Din cele 9.000, o treime o reprezintă cazurile de cancer nou descoperite. Totodată, se constată o creştere a numărului îmbolnăvirilor de cancer cu 3 la sută. Este îngrijorător acest procent", a declarat doctorul Lucian Miron, şeful Secţiei oncologie de la Spitalul "Sf. Spiridon". Cele mai des întâlnite tipuri de cancer sunt cele bronhopulmonare, mamare, digestive şi cancerul la copii. Totodată, se constată şi scăderea vârstei la care ieşenii se îmbolnăvesc. Una dintre cauze: efectele radiaţiilor de la Cernobîl. "Dacă înainte se îmbolnăveau de cancer de prostată persoane de peste 50 de ani, acum vin la noi şi pacienţi de 20 de ani. Luăm în considerare şi efectele radiaţiilor de la Cernobîl, dar nu se poate spune cu certitudine că ăsta este principalul motiv", a precizat doctorul Lucian Miron, şeful Secţiei oncologie de la Spitalul "Sf. Spiridon".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite