Scandal în Piaţa Nufărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În faţa pieţei au apărut vânzători care nu plătesc nicio taxă, dar diminuează profitul celorlalţi. Comercianţii care plătesc taxele au sesizat Regia Autonomă a Pieţelor, dar şi Poliţia Comunitară în speranţa că rezolvă problema.

Vânzătorii de produse de marochinărie din Piaţa Nufărul se plâng de concurenţă neloială. Din luna mai, în faţa pieţei, apare periodic un tânăr care vinde acelaşi gen de produse, fără a avea vreo autorizaţie. „Am sesizat Regia Autonomă a Pieţelor şi am fost în audienţă la domnul Cozma (directorul regiei - n.red.). Acesta i-a cerut să intre în piaţă. A dispărut o săptămână, iar apoi a reapărut”, povesteşte Călin Lazău, unul dintre vânzătorii din piaţă. Demersul lor a continuat prin sesizări la Primăria Oradea.
 
„La audienţă a venit un consilier local, domnul Dan Octavian, şi un consilier al primarului. A promis că sună şi se rezolvă”, continuă acesta. Concurentul a dispărut câteva zile după care a apărut din nou. Exasperaţi, vânzătorii de la mese au sesizat Poliţia Comunitară. „Au venit doi agenţi, l-au notat în caiet şi gata. El iar n-a venit o săptămână”, spun vânzătorii.

Comerciantul cu tupeu le-a arătat vânzătorilor de la mese şi agenţilor comunitari o cerere pentru ocuparea locului înaintată către Primărie, cu termen de răspuns în 30 de zile, dar cu dreptul de folosire a locului şi fără obligaţia de a plăti vreo taxă. „De câteva luni îşi înnoieşte cererea asta. Probabil ar trebui să facem toţi şmecheria asta”, spun oamenii.

„E nedrept ca noi să plătim taxe frumoase în fiecare lună pentru mese, iar ei să fie doar pe profit. Dacă vinde doar un portmoneu în plus, nouă ne scad vânzările. Şi vinde pentru că este chiar la intrarea în piaţă”, spune Maria, o vânzătoare din piaţă. „Concurentul nostru mi-a sugerat să ies şi eu în faţa pieţei ca să am vânzare mai bună”, explică Lazău. „Eu plătesc de opt ani taxe frumoase la RAPAS, colegii mei, la fel. Ce-ar fi dac-am ieşi toţi în faţa pieţei. Cum îl lasă pe el, să ne lase şi pe noi”, spune Lazău. În Piaţa Nufărul sunt mese libere, dar vânzătorii ilegali refuză să intre.

„Noi nu suntem responsabili de terenurile din afara pieţei. Acestea sunt în subordinea primăriei”, precizează Tibor Bimbo-Szuhai, director adjunct al RAPAS. Un metru pătrat de masă în Piaţa Nufărul se plăteşte cu şapte lei pe lună. Majoritatea vânzătorilor au o masă întreagă, pentru care plătesc180 de lei pe lună. Cei care au reuşit să se extindă şi au mai multe mese, plătesc şi peste 2.000 de lei pe lună către RAPAS.
 
Potrivit lui Posztner Bela, director executiv adjunct al Administraţiei Imobiliare Oradea, pentru a putea vinde pe spaţiul public, trebuie să închirieze terenul de la Administraţia Imobiliară Oradea, cu condiţia să fie una dintre suprafeţele aprobate  de Consiliul Local. Sancţiunile pentru  ocuparea abuzivă a spaţiului public în scopuri comerciale sunt între 500 şi 1.000 de lei.

„Am discutat şi eu cu vânzătorul respectiv şi i-am zis să-şi ia masă în piaţă. N-are ce căuta în faţă, când în piaţă sunt mese goale destule. Dacă este aşa mare bătaie pe spaţiile din faţă, ar trebuie să le licităm”, spune consilierul local Dan Octavian. Acesta crede că şefii de pieţe ar trebui să fie mai fermi cu cei care îşi permit să încalce legea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite