Secretele Mineriadei/ Novăceanu: „Nu, nu regret absolut nimic“

La 20 de ani de la campania de presă mizerabilă din „Adevărul”, fostul director al publicaţiei este împăcat cu el însuşi. Darie Novăceanu vrea să cinstească memoria morţilor de la Mineriada din 13-15 iunie 1990 cu o floare depusă acolo unde minerii au plantat flori acum două decenii: în Piaţa Universităţii.

Darie Novăceanu (73 de ani) a fost directorul ziarului „Adevărul" în perioada ianuarie 1990 - martie 1991. În acest interval, „Adevărul", deşi afişa pe frontispiciu sintagma „cotidian independent", a fost organul de propagandă al Frontului Salvării Naţionale, prezentând într-o manieră scandaloasă fenomenul „Piaţa Universităţii" şi Mineriada din 1990.

Citiţi şi:

Veteranul mineriadelor: „În '90, toţi minerii am fost marionete!"
Secretele Mineriadei: Exorcizarea „Adevărului"/ Cum a minţit ziarul pentru FSN

Novăceanu a absolvit Facultatea de Filologie, secţia „Limba şi literatura spaniolă". Vocaţia hispanistă l-a apropiat de familia fostului premier Petre Roman, a cărui mamă, Hortensia, s-a născut în Spania, unde a trăit şi primii ani ai vieţii.

Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, Novăceanu a devenit directorul ziarului „Adevărul", deşi nu mai avusese legătură cu presa cotidiană. Cei care l-au sprijinit au fost „emanaţii" Revoluţiei, în frunte cu Petre Roman şi cu Silviu Brucan. Scaunul lui Novăceanu a început să se clatine în momentul în care relaţiile dintre Ion Iliescu şi Petre Roman au devenit tensionate.

În martie 1991, Novăceanu a fost retras de la conducerea celui mai mare ziar al vremii. Munca sa asiduă, din intervalul ianuarie 1990 - martie 1991, nu a fost însă în zadar. După ce a părăsit redacţia „Adevărului", Novăceanu a fost trimis ambasador în Spania, funcţie pe care a deţinut-o până în 1997. Astăzi trăieşte la Madrid, ţine un blog de literatură spaniolă, „Ventana de Darie" (n.r. - fereastra lui Darie), şi, în general, nu regretă nimic.

L-am contactat telefonic pentru a vorbi despre ziarul „Adevărul" aşa cum a arătat el în perioada „Novăceanu". Nu a acceptat un interviu amplu. A fost doar o discuţie scurtă pe care o prezentăm cuvânt cu cuvânt în spaţiul de mai jos.

15 iunie 1990: „Cavalerii Apocalipsului“, un text ruşinos

Ai uitat, Darie?!

„Adevărul": Darie Novăceanu?

Darie Novăceanu: Si! (n.r. - Da, în limba spaniolă)

Bună ziua, vă deranjăm de la ziarul „Adevărul". Putem vorbi câteva minute despre Mineriada din iunie 1990? Eraţi director la "Adevărul"...

Putem vorbi, dar nu vreau. Eu sunt „no comment" acum. Uite, dacă vreţi, vă dau aşa o informaţie: „Adevărul" a făcut un grup separat atunci, în sensul că a fost împotriva Pieţei Universităţii. Eu şi acum sunt împotriva Pieţei, dacă vreţi să ştiţi.

Aveţi ceva să vă reproşaţi din ce aţi scris şi din ce a apărut în „Adevărul"?

Eu nu am greşit. Nu am nimic să-mi reproşez. Nu, nu regret absolut nimic. Pe 13 iunie sunt la Bucureşti şi poate pun şi eu o floare la Piaţa Universităţii.

Ce aveţi de spus despre Ion Iliescu, acum, la 20 de ani de la evenimente?

Răspundeţi-vă singuri. Aţi învăţat să puneţi întrebări, dar acum trebuie să vă daţi singuri răspunsurile. Vedeţi protestele din România de azi, vedeţi cine se lăfăie acum la televizor. Mă înregistraţi? Ştiu că mă înregistraţi, căci am un aparat care-mi spune când se înregistrează.

Nu vă înregistrez. Cum a fost cu acea pagină albă din 20 mai 1990?

Am dat pagină albă şi am scris pe ea „Avem nevoie de linişte!". Pagina albă a fost ideea mea. Şi ce e rău în asta?

Nu e nimic rău, numai că acesta era sloganul electoral al FSN... A fost o coincidenţă că a apărut acest slogan?

De fapt, acest „avem nevoie de linişte" a fost un slogan al meu şi mi l-a preluat Frontul. În plus, în spatele acestei pagini albe, pe pagina următoare, am publicat discursul lui Câmpeanu, discursul lui Raţiu şi discursul lui Iliescu. Ce vi se pare mai imparţial decât atât?

Să vă citesc câteva editoriale scrise de dumneavoastră? Nu sunt imparţiale.

Nu-mi mai amintesc. E mult de atunci.

Dar despre prietenia cu Petre Roman ce vă mai amintiţi?

Domnule, vă mulţumesc, la revedere.

„Minerii noştri", o „prezenţă necesară"

În data de 15 iunie 1990, Darie Novăceanu publica editorialul „Cavalerii Apocalipsului" . Confruntat cu realitatea străzii, textul este ridicol, macabru şi reprezintă punerea în cuvinte a gestului gospodinelor din Bucureşti care plângeau de bucurie şi aruncau cu pâine înspre minerii care mărşăluiau prin centrul Capitalei, în căutare de victime.

Redăm un fragment semnificativ din „Cavalerii Apocalipsului": „Trebuie s-o recunoaştem fără ocolişuri, acest mecanism diabolic, înşurubat în Piaţa Universităţii, avea drept scop ultim lovitura de stat. Eşuarea acesteia ţine într-o oarecare măsură de miracol. Şi ţine foarte mult de mobilizarea oamenilor cinstiţi, care s-au pus în mişcare în cursul nopţii şi al dimineţii de azi, zădărnicind prin prezenţa lor acţiunile extremiştilor atât de bine instruiţi.

Oricâte lucruri urâte se vor spune - şi se vor spune - despre aceşti oameni, despre muncitorii din Bucureşti şi din împrejurimi şi despre minerii noştri, prezenţa lor era absolut necesară pentru a anihila violenţa forţelor extremiste, în mijlocul cărora mulţi intelectuali şi foarte mulţi ziarişti s-au simţit şi par să se simtă în continuare foarte bine. Scriu aceste rânduri şi simt cum mi se blochează cuvintele, nefiind în stare să înţeleg de unde atâta nesinceritate şi atâta laşitate. Neînţelegând cum se pot desprinde unii atât de uşor de adevărul şi durerea oamenilor simpli".

Novăceanu a fost la un pas să fie linşat, la 23 aprilie 1990

„De ce vor fi făcând unii gălăgie şi astăzi..."

Darie Novăceanu a închis abrupt discuţia cu „Adevărul" de astăzi. Dar a început să se gândească la „Adevărul" de atunci.

La câteva zile de la scurta discuţie telefonică pe care am avut-o, Darie Novăceanu a postat pe blogul său (http://ventanadedarie.blogspot.com/) un text de 27.000 de litere. L-a intitulat, nefericit, „Stâna din Piaţa Universităţii", a pus un motto asemenea - „Pe un picior de plai/ pe o gură de iad...", şi a încercat o parabolă cu nişte oi care au făcut o chermeză, acum 20 de ani, în Piaţa Universităţii, iar acum behăie pe scaunele din Parlament.

Dincolo de delirul mioritic, Darie Novăceanu răspunde cu promptitudine demersului jurnalistic concretizat în serialul „Secretele Mineriadei".

27.000 de litere şi o singură idee

Am început cu pagina albă din „Adevărul" - ediţia 20 mai 1990, pe care Darie Novăceanu a scris „Avem nevoie de linişte, oameni buni!" - sloganul electoral al FSN. În cele ce urmează îi acordăm spaţiu generos lui Novăceanu, asumându-ne o gravă eroare profesională.

În textul de mai jos nu există nicio informaţie şi nicio opinie coerentă. Este însă o oglindă a ceea ce a însemnat ziarul „Adevărul" în zorii democraţiei.

Darie Novăceanu încearcă să exprime în 27.000 de litere ceea ce spunea cândva într-o frază. Şi anume că încă avem nevoie de linişte, oameni buni.

„Pagina aceea albă din Adevărul e şi acum, dacă-mi îngăduiţi, un mare orgoliu pentru mine şi profesia unui ziarist independent. Evident, nici un partid nu i-a înţeles semnificaţia. Toate, inclusiv FSN-ul, mi-au pus o bilă neagră şi m-au avut în vedere, aşteptând momentul favorabil să scape de mine.

Straniu şi trist: după două decenii, tinerii jurnalişti de azi au aflat de la cei de ieri - care nu aveau nici un interes să fie linişte şi îşi mutaseră redacţiile în Piaţa Universităţii - că pagina aceea albă a făcut campanie electorală pentru FSN. Nu, domnilor, citiţi paginile următoare şi vă veţi convinge că vi se spun minciuni. Citiţi materialele mele dinainte de alegeri, începând cu conflictul etnic de la Târgu Mureş (20 martie).

Revedeţi tentativa de linşare a mea din Piaţa Aviatorilor (23 aprilie) şi nu uitaţi că la 20 mai, Piaţa Universităţii împlinea o lună de mugete neîntrerupte. Am şi cifre: pe durata campaniei electorale, la nivel naţional, s-au desfăşurat 249 de mitinguri, dintre care 115 cu incidente foarte grave (Declaraţia ministrului de interne Mihai Chiţac, la şedinţa CPUN din 11 mai.). Pentru ca alegerile să se desfăşoare normal, liniştea era absolut fundamentală. De ce vor fi făcând unii gălăgie şi astăzi, ştiu, dar nu vreau să înţeleg. Poate înţelegeţi dumneavoastră?

Minerii au fost primiţi cu pâine şi sare de anumiţi bucureşteni

„Să scoată crucile"

„Recunosc de bună voie şi deplin sănătos, că am fost împotriva acestei chermeze a dezmăţului ideologic înainte de a exista, şi nu am nici cea mai mică remuşcare. Faptul că reproşurile curg mereu spre mine, în fiecare iunie, împreunate cu fluviile denigrării, nu mă nelinişteşte. Scârba e prea multă ca să le mai dau atenţie. [...] Cred, totuşi, ca măcar la comemorarea de acum, în afară de lămpaşe, bâte şi mineri, se cuvine ca posturile de televiziune să transmită şi câteva discursuri din Balconul Pieţei. Să nu-i ignorăm, mai ales că ei nu ne-au ignorat nici o clipă. Tinerii de azi se vor cruci de ceea ce vor auzi şi, mai ales, de figura personală a oratorilor.

Noi, la Adevărul, am făcut de la bun început lucrul acesta. Zi de zi, până noaptea târziu, cititorii noştri - erau câteva milioane! - ne transmiteau prin telefon informaţii despre ce se petrecea în Piaţă, mai ales despre cei care ocupau amvonul acela, dându-se drept ceea ce nu fuseseră. [...]Am, totuşi o rugăminte: cineva de la Primărie - nu neapărat primarul - să scoată crucile de piatră din Piaţă şi să le ducă la locul lor, la morţii care au rămas fără ele. Un paleograf le va descifra cu multă uşurinţă numele, redându-le demnitatea pângărită fără să ştie. Nici păcurarul din baladă nu a cerut aşa ceva. A rugat, doar, să i se pună crucea în dosul stânii. Să rămână aproape de lume, de stele, de vânt, de fluiere...

Aducerea acestor cruci în Piaţă n-a fost doar o imbecilitate, ci drept ceea ce se vede. O profanare cvadruplă: a morţilor, a timpului, a credinţei şi a neamului românesc".

Cristian Tudor Popescu îl scoate din minţi pe Darie Novăceanu

Novăceanu - „Catpopescu". Şi sindromul „Apunake"

Cristian Tudor Popescu, fostul redactor-şef al ziarului „Adevărul", a ajuns în presă pe filiera Darie Novăceanu. Cu toate astea, sentimentele dintre Popescu şi Novăceanu sunt glaciale.

Cristian Tudor Popescu îl numeşte pe Novăceanu „cel mai mare manipulator din istoria presei româneşti". La rândul său, Novăceanu a scris o carte în care îşi varsă năduful pe foştii săi subalterni de la „Adevărul". Cartea se numeşte „Naufragiul piraţilor" dar nu a fost încă publicată, pentru că, spune autorul nicio editură nu a avut curajul să o dea la tipar.

Cu toate astea, Novăceanu a trimis un fragment din manuscris, cu puţin timp în urmă, ziarului local „Piteşteanul": „Catpopescu a venit la ziarul de stat «Adevărul» - ziarul nu avea de ce să se ducă la el - cu mâinile goale - adică fără biobibliografie personală - în blugi ponosiţi prin frecatul zidurilor (obişnuia să meargă cu faţa la perete, ca Apunake, să nu-l vadă lumea, precum a mers şi la Revoluţie) - în bascheţi găuriţi - arşi de cărbunii de la focurile de tabără, de pe când era pionier - fără serviciu - fusese dat afară prin neprezentare - şi fără casă - nu se dădeau case fără serviciu, nici serviciu fără buletin, nici buletin fără domiciliu.N-a venit singur. A venit cu recomandarea soţiei mele, care după ce greşise şi-l publicase cu schiţişoare de non-fiction în revista SLAST (n.r.- Suplimentul literar şi artistic al Scînteii Tineretului), a făcut a doua greşeală, prezentându-mi-l".

Ne simţim, totuşi, datori să precizăm că Apunake este pseudonimul scriitorului român Grigore Cugler, mort în exil, tocmai în Peru.