Noul Mercedes B- Class, o maşină high-tech

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii companiei germane vor lansa noua generaţie B- Class în septemrbie, la Salonul Auto de la Frankfurt.

Noul model are o serie de dotări de excepţie, atât în privinţa motorizărilor cât şi în cea a siguranţei. Maşina este mai încăpătoare datorită lungimii şi lăţimii mai mari faţă de versiunea precedentă, iar coeficientul aerodinamic este mai bun prin reducerea înălţimii cu 50 mm.

Un nou motor pe benzină, de 1,6 litri , va fi livrat în două variante, cu 122 CP şi 156 CP. Şi în privinţa motoarelor diesel există două versiuni , de 109 CP şi 136 CP la o capacitate cilindrică de 1,8 litri. Toate motorizările vor fi dotate standard cu un sistem Start/Stop, ce va permite o economie substanţială de combustibil. În privinţa transmisiei, se va putea opta pentru cutiile manuale în şase trepte sau pentru nou cutie cu dublu-ambreiaj - 7G-DCT.

La capitolul siguranţă, Mercedes a introdus la noul B-Class sistemul Collision Prevention Assist, care funcţionează între 30 km/h şi 250 km/h şi anunţă şoferul în cazul în care detectează un impact iminent, apoi acţionează automat frânele pentru a evita coliziunea.
Mercedes-Benz a anunţat că noul model poate primi motorizări electrice, hibride sau alimentate cu hidrogen.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite