Norii şomajului ameninţă uzina Dacia

Uzinele Renault-Dacia urmează să-şi închidă porţile trei săptămâni. Muncitorii resimt asta ca o ameninţare a locurilor de muncă. Deja sunt îngrijoraţi din cauza ratelor şi a cheltuielilor zilnice. Dacă în urmă cu două săptămâni cei care lucrează la Dacia priveau oprirea temporară a fabricii ca pe o pauză mai lungă, acum nu mai au nevoie de zile libere.

S-a dus vremea când cei care ieşeau din schimb aruncau zeflemitor peste umăr: “Şi dacă se opreşte, ce? Abia că mă relaxez mai mult în weekend şi îmi fac treaba la ţară. E ca o pauză plătită”.

Prima de Crăciun

Ieri, feţele le erau crispate, iar cuvintele - puţine. Se fereau de aparatul de fotografiat şi evitau să-şi dea numele. Explicaţia era: “Nu vorbesc, domnule, că mă dau ăştia afară, am copii de crescut şi rate la bancă de plătit”.  Ieri pe la prânz,  parcarea din faţa uzinei era ticsită de maşini, semn că lucrul la fabrică era în toi. La barăcile cu statut de restaurant, Viorel sorbea dintr-o cafea fierbinte. Urma să intre în schimb.

“Lucrez la Dacia de 23 de ani şi sunt lider de sindicat. Nu e bine să apar cu poză că mă vad ăştia prin ziare şi vor spune că îmi arde să agit spiritele. Şi la cei 53 de ani ai mei parcă n-aş vrea să rămân fără pâine. Acum, pentru că stăm acasă, vom lua 85% din leafă, dar şi sporurile vor fi calculate la fel. Un băiat de la noi, de la secţia Caroserie, care a fost angajat de un an, a luat lichidare 320 de lei. Păi poţi să trăieşti cu aşa ceva? Se vor da în schimb primele de Crăciun, nu se pune problema că e prevăzut în contract”.

Cetăţeanul de la bloc

De la masa alăturată, nea Liviu se agită cu o cutie de suc în mână. Şi el vrea să rămână anonim, că “ …am copii de crescut, vericule, nu-mi arde să fac pe vedeta şi peste o lună să tai… aia în loc de porc, dacă mă pun ăştia pe liber. Că eu chiar la bloc stau! Lucrez la firma Jonson Controls unde facem scaune de Dacie. Nu aparţine de uzină, dar  suntem şi noi afectaţi de oprirea lucrului că şi pe noi ne lasă acasă”.

Pe aleea ce duce spre oraş, Toma Ardei (58 de ani) pare un pic mai detaşat: „Muncesc de aproape 40 de ani pe platformă, iar de câţiva ani la transporturi, Dacia. Noi nu avem liber şi nici nu ne temem de disponibilizări. În sectorul nostru este nevoie tot timpul de reparaţii, aşa că vom lua salariul întreg. Şi dacă ne dădeau liber mai aveam ceva treabă la ţară, că locuiesc în Pişcani, la şase kilometri de aici”.

Varianta optimistă

La ora 15.00, pe porţile fabricii începe să iasă şuvoiul de oameni. Săndulescu Iulian Vasile este mai curajos şi mai optimist. Are 37 de ani, munceşte la secţia Caroserie şi nu îl sperie posibilitatea de a fi disponibilizat.

“Din ce ştiu eu şi din ce ni se spune, politica firmei ar fi că au nevoie de angajaţi. Nu ştiu ce se poate întâmpla însă cu cei care sunt angajaţi pe perioadă determinată. Unii au contract pe şase luni, nouă luni, un an, până la maximum doi ani. Cu ei nu se ştie ce se întâmplă, le vor expira contractele.

Eu locuiesc la ţară şi am treabă destulă acolo. Am un garaj de făcut, un pătul de dărâmat, nu mă vait că n-am ce face în zilele astea libere”. Pleacă vesel nevoie mare că tocmai fusese la bancă şi scosese bani să-şi ia maşină. “Dacia?”. “Ei, Dacia …”.

Ultima tură

Autobuzele aşteaptă cu motoarele pornite. Muncitorii urcă şi îşi ocupă locurile dinainte stabilite. Nu zâmbesc şi nu prea discută între ei. Tudoroiu Gheorghe este angajat de un an şi câştigă sub 1.000 de lei. Are 32 de ani şi înainte a lucrat în domeniul lemnului. Acum este în secţia Caroserie şi se teme că ar putea fi printre disponibilizaţi. “Luna trecută am luat 800 de lei. Pe noi or să ne dea primii afară, căci suntem ultimii veniţi”. 

Târtan Ionuţ, 26 de ani, câştigă ceva mai bine, în jur de 1.000 de lei. Munceşte în tura de sâmbătă-duminică, o tură de 12 cu 24. Este disperat, căci lor chiar li se desfiinţează tura şi îi bagă în şomaj tehnic până în februarie, cu 50-60 % din salariu.
“Mie nu mi-e frică de ei.

Vreau să ştiţi că nu francezu’ este al dracu’, ci tot românu’. Că la greva de acum un an, francezu’ a dat banu’, dar românu, şefii de la TESA, s-au speriat că-şi pierd ei primele şi ne-au tăiat din salariu. Mă tem că dacă se închide uzina va cădea tot Mioveniul. Se va ajunge la tâlhării, că 85% din locuitori lucrează la Dacia”.

Autobuzele demarează spre oraş. Oamenii privesc trist prin geamurile prăfuite. Pentru unii dintre ei s-ar putea să fie ultima tură, la poarta fabricii.