Noii sfinţi ai României: Maniu, Becali, Gorbaciov au fost puşi la loc de închinăciune în biserici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maniu, Becali, Gorbaciov sau personalităţi locale au fost puşi la loc de închinăciune în biserici. Politicieni, oameni de afaceri şi chiar şefi de stat au ajuns să fie pictaţi pe pereţii lăcaşelor de cult din România. Ei sunt sfinţii neoficiali ai Bisericii.

Simion Bărnuţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu veghează asupra credincioşilor care se roagă în Catedrala Ortodoxă a Sălajului. Statutul lor de lideri politici ai ardelenilor l-au determinat pe preotul Ioan Ghiurco să le pună chipul chiar la baza iconostasului, în urmă cu 10 ani, chiar dacă toţi cei patru au fost greco-catolici.

Chipurile celor patru lideri politici au fost pictate în 2001, la rugămintea expresă a preo­tului Ioan Ghiurco, cel care s-a ocupat de construirea Catedralei Sfânta Vineri, la baza iconostasului. Pe lângă faptul că toţi patru s-au născut în Sălaj, liderii politici mai au ceva în comun - toţi au fost fii ai Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică, astfel că decizia de a le pune tablourile într-un lăcaş de cult ortodox ar putea fi greu de înţeles. „Nu m-am gândit la apartenenţa lor religioasă când am decis să-i pun la baza iconostasului. Importantă pentru mine a fost activitatea lor şi modul în care au înţeles să slujească interesele românilor. Simion Bărnuţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au luptat pentru toţi românii, nu doar pentru greco-catolici. Tocmai de aceea ei stau la baza iconostasului, pentru a sublinia că jertfa lor stă la temelia construirii acestui neam", a explicat părintele Ghiurco.

Alături de cei patru sălă­jeni, tot la baza iconostasului stau şi Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, ultimii doi fiind şi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română. Şi în cazul acestora, preotul Ioan Ghiurco spune că motivaţiile au fost pur patriotice, pentru că „aceşti oameni au făurit istorie".

Enoriaşii consideră punerea pe iconostas a personalităţilor greco-catolice drept un semn că poate exista dialog şi respect între cele două biserici surori. „Sunt botezat ortodox şi pot spune că particip destul de des la slujbe. Nu consider că ar fi nimic în neregulă cu punerea celor patru personalităţi pe iconostas. Până la urmă, trebuie să respectăm ce au făcut ei pentru români", a spus  Zaha Gheorghe (37 de ani), asistent medical. La construirea iconostasului au muncit meşteri din judeţul Maramureş, care au fost răsplătiţi, la acea vreme, cu 18.000 de dolari.

„Demolatorii comunismului"

Biserica „Schimbarea la Faţă" din Petreşti, Alba, deţine una dintre cele mai originale picturi realizate după 1990 în România. Preotul paroh Alexandru Coman a ţinut să-i reprezinte la intrarea în biserică pe „demolatorii comunismului". Aşa îi numeşte el pe Papa Ioan Paul al II-lea, pe fostul preşedinte american George Bush şi pe ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov. „Aceşti oameni providenţiali au schimbat lumea. Au avut un rol hotărâtor în dispariţia comunismului şi de aceea am ţinut să-i­ reprezentăm în pictura bisericii de la Petreşti. Lor le datorăm libertăţile de astăzi. Biserica ar trebui să-i declare sfinţi, pentru că ne-au izbăvit de acel sistem opresiv", a spus preotul Alexandru Coman.

Originalitatea picturii este prezentă în toată biserica. Astfel, pe peretele din stânga intrării sunt pictaţi, tot pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, cei trei mari poeţi ai Ardealului: George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga. Pe un perete din pridvor sunt pictaţi cei doi mari filosofi greci, Platon şi Aristotel.

Filosofi greci şi domnitori români

Scena Naşterii Domnului îi cuprinde, în loc de cei trei magi de la răsărit, pe trei dintre marii domnitori români: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu. În plus, lângă Patriarhul Teoctist este pictat Episcopul greco-catolic Inochentie Micu Klein, iar lângă fostul Arhiepiscop Andrei Andreicuţ, în prezent Mitropolit al Clujului, este reprezentat Episcopul evanghelic Albert Klein. „Este o pledoarie pentru unitatea lumii creştine, a celor trei mari biserici, creştin-ortodoxă, catolică şi protestantă", a precizat preotul Coman.

Turişti din toată lumea

Pentru oamenii din sat, ideea preotului este una interesantă şi bine-venită pentru comunitate. „Foarte multă lume a venit să viziteze biserica pentru această pictură. Eu am cheia şi mergeam să le deschid atunci când veneau turişti. Au venit din Marea Britanie, America şi din alte ţări. Au fost şi ziarişti englezi pe aici", a spus Nastasia Fulea (78 de ani), care face parte din corul bisericii. Lăcaşul de cult a fost ridicat sub pretextul modernizării bisericii vechi. Astfel, în timp ce se ridica noua biserică în jurul celei vechi, aceasta din urmă era demolată. Construcţia nouă a fost sfinţită în anul 2001.

Politicienii, cei mai pictaţi

Cele mai multe portrete din biserici sunt cele ale politicienilor. Octav Cozmâncă a construit o biserică în satul său natal Talpa, judeţul Botoşani, iar printre picturi se află şi cea cu chipul lui. Bogdan Olteanu, Relu Fenechiu şi Iulian Dascălu se numără printre ctitorii care ar urma să fie pictaţi pe zidurile bisericii din campusul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi" din Iaşi.

Şi-au câştigat „beatificarea" cu donaţii

Cosmin Turcu, Daniel Guţă

De aproape un deceniu, credincioşii care merg la Biserica „Sf. Nicolae" din localitatea ieşeană Podu Iloaiei dau cu ochii la ieşire de chipul lui Mihai Alexa. Fost primar PDL în localitate în perioada 2000-2008, acesta este înfăţişat alături de soţie şi cei doi copii ai săi într-o pictură amplasată deasupra ieşirii din lăcaşul de cult.

Mihai Alexa, alături de soţie - patroană de brutărie şi de fii - patroni de magazin în Iaşi   Foto: Dan Luca



Fostul edil a ajuns în această poziţie după ce a contribuit cu bani la restaurarea picturii, efectuată în perioada 1998-2000. „Potrivit canoanelor bisericeşti, pentru ca cineva să fie pictat în biserică trebuie să fie ctitor încă de la temelie sau să acorde o atenţie deosebită bisericii. Cum pictura reprezintă jumătate din valoarea bisericii, membrii familiei Alexa au fost înfăţişaţi pe peretele de la intrare cu precizarea că sunt ctitori", a explicat preotul Vasile Sârbu.

Chestionat în această privinţă, fostul primar Mihai Alexa, în prezent un prosper om de afaceri în domeniul agricol, a oferit un răspuns succint. „Dacă mi se returnează banii pe care i-am dat pentru reabilitarea picturii din biserică, nu am nicio problemă să fie şters portretul", a spus Mihai Alexa.

O altă biserică unde ieşenii au ajuns printre sfinţi este Mănăstirea Vlădiceni. Aflat în reabilitare, lăcaşul de cult a beneficiat de sprijinul financiar al omului de afaceri ieşean Constantin Comănescu, cunoscut în urbe sub titlul neoficial de „rege al fierului vechi". Cu toate acestea, după ce Comănescu a fost pictat în biserică, acesta a cerut ca imaginea să fie ştearsă.

Deputat între sfinţi

Biserica „Sfântul Nicolae" din localitatea hunedoreană Bejan a intrat în atenţia lumii datorită unei picturi mai puţin obişnuite pe pereţii interiori. Figura zâmbitoare a deputatului Laurenţiu Nistor, fost primar în perioada 1990 - 2008 al comunei Şoimuş, de care aparţine satul Bejan, împodobeşte unul dintre zidurile lăcaşului, tronând între icoana Înalt Preasfinţitului Timotei, Episcopul Aradului, şi cea a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Laurenţiu Nistor este imaginat într-un costum albastru, la cămaşă şi cravată, spre deosebire de feţele bisericeşti, îmbrăcate cu haine sobre şi cu chipuri luminate de aure strălucitoare.

Localnicii din Bejan găsesc explicaţia pentru care portretul deputatului a fost pictat la loc de cinste, tocmai între figurile sfinţilor. „Peste vreo cinci ani poate ajunge să fie pus şi el sfânt. A fost sponsor pentru refacerea bisericii, care a avut loc anii trecuţi, de aceea i-au făcut icoană", a declarat Ioan Ardelean, localnic.

O practică obişnuită

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Mircea Mihuleţ, a declarat că dintotdeauna ctitorii bisericilor au fost pictaţi pe pereţii lăcaşelor de cult. „Oricine cunoaşte puţină istorie a religiei ortodoxe va vedea că persoanele care participă cu bani la construcţia unei biserici sunt pictate pe pereţii acestora. Laurenţiu Nistor a plătit din propriul buzunar foarte mulţi bani pentru biserica de la Bejan. Ar fi păcat să căutăm alte înţelesuri în problemele religioase", a declarat Mircea Mihuleţ.

Deputatul Laurenţiu Nistor a declarat pentru „Adevărul" că iniţiativa prin care el a fost pictat pe pereţii bisericii a aparţinut cetăţenilor din comuna Şoimuş şi a consiliului parohial al bisericii. „Pictura care mă înfăţişează a fost un gest de mulţumire din partea localnicilor, pentru implicarea mea în renovarea bisericii, gest pe care eu nu li l-am cerut şi chiar nu am dorit ca imaginea mea să fie pictată în biserică. A fost decizia lor", a declarat în 2010, Laurenţiu Nistor.

"Dacă mi se returnează banii pe care i-am dat pentru reabilitarea picturii din biserică, nu am nicio problemă să fie şters portretul."
Mihai Alexa
fost primar

Clanul Becali, icoană la biserică

Dana Lepădat

Patronul Stelei, latifundiarul Gigi Becali, îi priveşte evlavios, de pe pereţii bisericii, pe localnicii din satul vrâncean Vadu Roşca. Biserica a fost clădită şi donată de Becali sinistraţilor, împreună cu 188 de case, după inundaţiile din 2005. Primul lucru care-ţi sare în ochi la amintita biserică este pictura. Viu colorată, în contrast cumva cu tradiţionalele picturi creştine, şterse de lacrima timpului şi afumate de candelele şi lumânările a zeci de generaţii. Întreaga familie Becali apare pe o pictură de dimensiuni impresionante ce acoperă un perete întreg, chiar la intrare.

„Venea cu buzunarul de bani"

Gigi Becali este pictat împreună cu soţia, Luminiţa, cele trei fiice şi cu tablouri cu chipul părinţilor pe fundal. Sătenii n-au nimic de obiectat în faţa ineditei „icoane". „Este pâinea lui Dumnezeu, cum să nu-l pomeneşti sau să nu fie pictat, că el ne-a dat tot ce avem când nimeni nu ne dădea nimic. Biserica este pictată cu pictor adus de el, care i-a mai pictat şi lui pe acasă. Inclusiv mâncare pe şantier timp de doi ani a adus aici. Ce a adus omuşorul ăsta nu am mai văzut niciodată", ne-a spus Maria Grigore (54 de ani), din noul sat „Vulturu - Becali".

image

În spatele lui Gigi sunt pictaţi părinţii acestuia şi sora în stânga   Foto: Dana Lepădat



Din cele 188 de case donate de Gigi Becali, doar 100 sunt locuite momentan. Însă noul sat înfloreşte pe zi ce trece. Unele case s-au transformat în vile cu bani trimişi de rudele sinistraţilor plecate la muncă în străinătate. Nimeni nu a estimat însă investiţia făcută de Gigi Becali în comuna Vulturu. „Venea mereu cu buzunarul de bani, scotea mii de euro", ne-a declarat viceprimarul comunei, Nicolae Dumitrescu.

Morega, un „sfânt" controversat

image



Dan Ilie Morega, fostul preşedinte al PNL Gorj şi fost preşedinte al Cooperaţiei de Consum din Târgu-Jiu, este pictat în biserica din comuna Padeş, localitatea natală, fiind ctitorul acesteia. Pe peretele din stânga, o pictură de proporţii îl înfăţişează pe Morega. Deasupra lui este pictat Sfântul Ilie, iar în partea dreaptă, ÎPS Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei. La început, pictura lui Morega a dat naştere unui scandal, pentru că acesta fusese înfăţişat ca şi cum propovăduia. Pictura a fost refăcută şi mâna a ajuns pe piept. Construcţia bisericii a început în 1990 şi a fost finalizată în 2003.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite