Noi aventuri cu Balonul Orange şi Adevărul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caravana „5 săptămâni în balon“ a fost evenimentul numărul 1 al weekendului trecut în Alba Iulia şi Bacău. Amatorii de aventuri à la Jules Verne au avut parte de peripeţii şi în Balonul Orange şi Adevărul, însă după 40 de minute de zbor totul s-a încheiat cu bine.

Evenimentul care s-a desfăşurat în Alba Iulia a început sâmbătă pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor. Balonul Orange s-a înălţat deasupra oraşului după ce, cu o zi înainte, balonul Orange a încheiat survolul judeţului.

„Intenţionam să zburăm deasupra văii Sebeşului, dar vântul ne-a purtat spre Orăştie. A fost un zbor plăcut, de peste 40 de minute care s-a desfăşurat fără probleme", a spus pilotul John Istrate.

Copiii, amatori de zbor cu balonul

Prin tragere la sorţi, cei care au completat pliantul special în magazinele Orange Shop sau Orange Store din Alba Iulia au urcat în nacelă. „Vreau să-mi completez colecţia cărţilor scrise de Jules Verne. Sper să am norocul să urc în nacela balonului. Cred că va fi o experienţă unică", a spus emoţionată Lavinia Sturza, o albaiuliancă în vârstă de 38 de ani. Sâmbătă au urcat în balon 50 de persoane, iari duminică alţi 50 de participanţi. Caravana „5 săptămâni în balon" a plecat duminică seară de la Alba Iulia spre Arad.

Caravana „5 săptămâni în balon" a ajuns weekendul trecut şi în Parcul Catedralei din Bacău. Alex Nechifor, în vârstă de 8 ani, a trecut mai întâi pe la caravana „Adevărul", de unde a cumpărat cinci cărţi din colecţia „Jules Verne", iar cu talonul primit a putut vedea oraşul de sus. „Am văzut pe stradă şi am rugat-o pe mama să mă lase şi pe mine să mă urc în balon. A fost extraordinar şi abia aştept să le povestesc colegilor la şcoală", a spus Alex sâmbătă.

Au fost 1.000 de participanţi, dintre care 70 au fost declaraţi câştigători. De la Bacău, Caravana „5 săptămâni în balon" pleacă la Piatra Neamţ. Aici, localnicii vor putea vedea oraşul de la înălţime în zilele de 18 şi 19 septembrie.

Zboruri între 14.00 şi 21.00

Publicul din Arad şi din Piatra Neamţ va putea zbura cu balonul la sfârşitul acestei săptămâni (sâmbătă şi duminică), între orele 14.00 şi 21.00. Cât despre călătorie, organizatorii campaniei spun că nu există restricţii la aparatura foto sau video cu care câştigătorii tragerii la sorţi se vor urca în balon.

Luaţi-vă camera foto!

Recomandarea organizatorilor este să purtaţi îmbrăcăminte sport şi bineînţeles să nu uitaţi aparatul de fotografiat şi camera de filmat. Balonul în care vor fi urcaţi câştigătorii înscrişi în magazinele Orange Shop din Sibiu şi Braşov, dar şi de cei care vor veni la caravana „Adevărul" va fi ridicat la o înălţime de 50 de metri.

Doar trei în balon

În ceea ce priveşte greutatea, pilotul este cel ce stabileşte restricţiile în cazul unor persoane supraponderale şi câţi oameni pot urca în nacelă, dar regula este de două persoane însoţite de pilot. Zborul cu balonul cu aer cald nu va fi afectat de condiţiile meteorologice decât dacă va ploua puternic, iar vântul va depăşi 5 m/s. Pentru siguranţa călătorilor, cel ce va lua deciziile va fi pilotul care va anunţa din timp dacă vremea permite ridicarea balonului.

Trebuie să cumpăraţi cinci cărţi

Puteţi câştiga un zbor cu balonul în weekend cumpărând cel puţin cinci cărţi din seria Jules Verne, moment în care veţi primi şi un talon care trebuie completat pentru tragerea la sorţi şi aveţi asigurat un loc în nacelă. Preţul unei cărţi este de 11,99 lei.

Fii pe fază!

Surprinde Balonul Orange în fotografii cât mai originale, postează-le pe www.facebook.com/orangeromania, convinge-ţi prietenii să voteze şi poţi fi unul dintre cei trei câştigători ai unui zbor liber cu balonul, în weekendul 9-10 octombrie, în apropiere de Bucureşti.
Urmăreşte aventurile balonului Orange prin ţară în poze şi filmări pe www.5saptamaniinbalon.ro, în ziarul „Adevărul", pe pagina Orange, de pe Facebook sau pe pagina balonului Orange, de pe Twitter.

image
Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite