„Noi am fost generaţia de aur, generaţia de acum e de diamant”

Actorul Mircea Albulescu şi regizorul Dan Piţa s-au întrecut în metafore, la o conferinţă organizată în cadrul festivalului de film. Liniştiţi, calmi şi relaxaţi, cei doi cineaşti consacraţi au povestit cu publicul, învăluiţi de nostalgia tinereţii.

 Unul e actor, celălalt regizor. S-au întâlnit în această dimineaţă la TIFF, urmând ca în cadrul festivalului să fie decoraţi cu „Premiul de excelenţă”, respectiv „Premiul pentru întreaga carieră”. Cuvântul l-au luat rând pe rând dar, cu toate acestea, cei doi mari cineaşti români parcă s-au înţeles asupra subiectului dezbătut. Nici vorbă, însă, singurul lucru ce i-a legat azi fiind „invidia” faţă de noua generaţie (tinereţea lor) şi nostalgia anilor trecuţi.

Mirajul lui Albulescu

„Cinematografia românească e pe mâini bune. Noi am fost generaţia de aur, dar generaţia de acum e de diamant. E normal ca promoţia de diamant să vină la putere”, au fost cuvintele cu care Mircea Albulescu a început să scrie, parcă, o poveste. Cei prezenţi s-au adâncit în scaune, aşteptând, aşa cum şi un copil aşteaptă ca cineva să-i citească cel mai frumos basm dintr-o carte. A continuat prin a invita noua generaţie să accepte o provocare. „Pentru ca un discipol să îşi întreacă părintele, acesta trebuie să-l contrazică, asta este obligaţia generaţiei noi”, a spus actorul.

Discursul a ţinut pe durata întregii întâlniri, Albulescu răspunzând întrebărilor publicului cu vorbe de spirit, aşa cum Giulio Andreotti o face în pelicula „Il Divo”. „Dacă închideţi toţi un ochi şi o ureche mă simt foarte bine”, a glumit, apoi, Albulescu.

Actor „reangajat” la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde continuă să mai joace în patru spectacole, în cadrul unui proiect realizat de un fost student de-al său, Mircea Albulescu spune că cel mai mult tânjeşte după film. „Filmul este ceea ce îmi lipseşte cel mai mult în clipa de faţă”, au fost cuvintele actorului, pe care nimeni nu îşi imagina că le va putea auzi de la o persoană care a jucat în peste 50 de filme.

Seriozitatea şi nostalgia lui Piţa

„Nu mi-am schimbat deloc stilul, sunt acelaşi”, a spus Dan Piţa cu o seriozitate maximă. Publicul zâmbea, iar după câteva întrebări, regizorul român s-a mai detaşat. Vorbind despre cinematograful perioadei comuniste, Piţa şi-a amintit de cenzura aplicată pe atunci de autorităţile comuniste.

„Înainte de ’90, sistemul de cenzurare al filmului era extrem de diabolic.Filmele stăteau de multe ori blocate, un an, doi, trei. Autorităţile puteau foarte bine şi să distrugă filmul în caz că nu le convenea ceva”, a spus regizorul.

Albulescu - Piţa

Unul plin de energie şi entuziast, altul morocănos pentru început şi anost. Albulescu şi Piţa s-au intersectat, astăzi, de două ori: prima dată când au dat mâna şi a doua oară când cinematograful a apărut în spusele fiecăruia. „Lumea s-a dezobişnuit să mai intre în sala de spectacol. În anii ’80, când s-a terminat «Concurs» (film regizat de Dan Piţa în 1982, n.r.), spectatorii erau avizi să vadă filme. Cinematograful era unul din locurile unde se puteau informa, să vadă ce se mai întâmplă în lume.

Filmul a avut aproape două milioane de spectatori. În prezent, un film poate să impresioneze, iar peste cinci ani să nu ne mai spună nimic. Spectacolul de cinema se mută pe micile ecrane”, a afirmat Piţa.

În lumea lui Albulescu, însă, există săli de cinema „în care bunul Dumnezeu coboară”. „Lumea merge în biserică pentru că lumea crede. Lumea vine la teatru sau la film, plânge şi râde pentru că ea crede în acest «fii şi nu te fă». Şi dă un ban ca să trăiască acele momente”, a spus actorul. Pe de altă parte, a încheiat Albulescu, spectatorul este cel care te face mare sau mic.

Dan Piţa, regizor:
„Înainte de ’90, sistemul de cenzurare al filmului era extrem de diabolic. Filmele stăteau de multe ori blocate”

Mircea Albulescu, actor:
„Mi-a plăcut atât de mult Jean Gabin încât m-am dus la toate filmele lui”