Avion ucrainean încărcat cu arme, imobilizat în Nigeria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion venit din Ucraina cu destinaţia Guineea Ecuatorială, care transporta o încărcătură de arme, a fost imobilizat - miercuri - în cursul unei aterizări de urgenţă, iar echipajul său - arestat, au anunţat surse oficiale locale.

Aparatul de fabricaţie rusească a aterizat la 04:00, ora locală, miercuri, pe aeroportul internaţional Kano, în nordul Nigeriei, din cauza unui incident tehnic, anunţă Agerpres.

La bordul avionului oprit au fost descoperite 18 lăzi cu arme în cursul unui control, au indicat fără alte precizări responsabili care au preferat anonimatul.

Echipajul - format din trei ucraineni, între care şi pilotul - sunt reţinuţi în aşteptarea detaliilor despre misiunea lor. Aparatul - înmatriculat UE-CAC - este păzit de soldaţi.

Teodoro Obiang Nguema conduce cu mână de fier această fostă colonie spaniolă din 1979, după ce fusese arestat şi împuşcat Francisco Macias Nguema, unchiul său şi primul preşedinte al acestei mici ţări, devenită al treilea producător subsaharian de petrol. O tentativă de lovitură de stat a fost dejucată în 2004, iar autorii săi - condamnaţi la închisoare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite