Nicu Ochiană: „Mi-am dorit să fiu pe scenă“

Iluzionistul a adunat, după 25 de ani de expe-rienţă, în jur de 300 de scamatorii. Ieşeanul îşi confecţionează singur obiectele de trucaj

De când era copil, Nicu Ochiană a fost fascinat de iluzionism. Cel care l-a iniţiat în această artă a fost unchiul său de la Sibiu care făcea deseori diferite scamatorii între prieteni. Abia din anul 1984, ieşeanul a început să practice cu adevărat iluzionismul. „La început făceam trucuri la barul de la «Hotel Unirea». Am colaborat mai apoi cu Teatrul Studenţesc Ludic, Cenaclul Columna şi Cenaclul Moldavia”, îşi aminteşte iluzionistul. Deşi a pornit de la două trucuri, pe parcursul anilor, Nicu Ochiană a făcut schimb de experienţă cu alţi iluzionişti din România şi a învăţat să-şi confecţioneze singur materialele necesare pentru spectacole. Astfel, ieşeanul a ajuns să adune până acum în jur de 300 de trucuri. „Aproape toate obiectele de trucaj pot fi cumpărate de pe internet sau pot fi prelucrate. Eu am terminat un liceu de mecanică şi mi-a fost mult mai uşor să-mi confecţionez singur obiectele. Atunci când comanzi aparate de pe internet, te costă mai mult şi există riscul să te trezeşti că primeşti ceva ce nu ai cerut“, mai explică Nicu Ochiană. Nicu Ochiană mărturiseşte că în arta pe care o practică „totul ţine de mişcare”. Pentru a se perfecţiona, ieşeanul face trucaje în faţa oglinzii sau îşi aşează ceilalţi trei membri ai familiei în jurul său, în diferite unghiuri, pentru ca aceştia să observe dacă apar greşeli în scamatorii. „Familia este un sprijin de nădejde, este publicul meu imaginar. Iluzionismul este o artă şi, ca în orice artă, nu ai cale de mijloc, trebuie să fii ori sus, ori jos. Iluzionismul presupune multă muncă dacă vrei să fii profesionist”, mai spune iluzionistul, absolvent al Liceului de Construcţii nr.1 din Iaşi. Fiecare truc pe care-l realizează bărbatul este făcut în funcţie de felul în care este aşezat publicul. Dacă nu s-ar fi îndreptat spre iluzionism, ieşeanul ar fi ales o meserie legată tot de domeniul artei. „Dacă aş fi avut dicţie, mi-ar fi plăcut să fiu actor, dacă aş fi avut voce, aş fi fost cântăreţ. Eram mereu fascinat de magia pe care o creează artistul pe scenă. Mi-am dorit să fiu pe scenă şi am ajuns iluzionist. La rândul meu, am încercat să păstrez acea fascinaţie a magiei”, mărturiseşte ieşeanul.