„Newsweek“ moare. Cât mai trăieşte presa pe hârtie?
0
După aproape opt decenii de existenţă, prestigioasa revistă americană îşi va înceta apariţia la chioşcuri, iar jurnaliştii săi vor scrie doar pe internet. Aceasta pare să fie reţeta viitorului, dar încă nu ştim cât de aproape suntem de ziua ultimului ziar tipărit.
De câteva veacuri bune, ştirea înseamnă cerneală şi hârtie. După
Gutenberg, tiparul a reprezentat pentru cunoaştere ce a fost motorul
pentru locomoţie. Iar ziarele le-au permis oamenilor să afle, mai repede
ca niciodată, ce se întâmplă pe mapamond. În ultimul secol, am
descoperit însă că putem citi şi pe ecrane - de televizor, de computer,
de telefon, de tabletă. Astfel încât ne întrebăm deja dacă epoca
informaţiilor tipărite nu se apropie de final.
Tirajele ziarelor scad, multe publicaţii se închid sau se mută în
spaţiul virtual. A venit momentul să pregătim necrologul presei - aşa
cum era ea până acum? Putem considera încheiat acest capitol al
jurnalismului? Anunţul încetării apariţiei unei reviste legendare ca
"Newsweek" nu face decât să întărească temerile că va veni o zi în care
va trebui să ne luăm adio de la tuş şi să trecem la pixeli.
Cronica unei morţi anunţate
Un simbol al presei americane va înceta, din 31 decembrie 2012, să
adune numere de colecţie tipărite pe hârtie. Celebra revistă „Newsweek"
va fi disponibilă doar în variantă digitală, sub un nou concept. Acesta
se va numi „Newsweek Global" şi va putea fi accesată de pe tablete şi
telefoane mobile de tip "smartphone". Contracost!
Decizia a fost anunţată săptămâna trecută de redactorul-şef, Tina
Brown, care este şi fondatorul companiei „The Newsweek Daily Beast", sub
umbrela căreia operează publicaţia. Titulatura reprezintă, de fapt, o
alipire a vechiului brand de cel al unui cunoscut portal de ştiri.
Schimbarea datează din 2010, după ce compania „The Washington Post" a
vândut revista miliardarului Sidney Harman, contra sumei simbolice de un
dolar, dar cu preluarea datoriilor în valoare de 47 miloane de dolari.
Moartea patronului, în 2011, a lăsat în urmă pierderi considerabile.
În iulie anul acesta, "Newsweek" a fost preluată de miliardarul Barry
Diller, preşedintele companiei IAC/InterActiveCorp. Noul proprietar a
anunţat încă de la început intenţia de a renunţa la „print", datorită
scăderii continue a vânzărilor, de la 3 milioade de exemplare în 2007 la
mai puţin de jumătate în prezent.
La început a fost „News-week"
Legendara revistă a fost lansată de Thomas J.C. Martyn, fost editor
de ştiri externe la „Time", cu sprijinul mai multor investitori, în anul
1933. Primul număr ieşea din tipar în acel an, pe 17 februarie, în
50.000 de exemplare, la preţul de 10 cenţi. Pe copertă erau şapte
ilustraţii ce anunţau câte un eveniment important - de regulă din aria
politică - pentru fiecare zi a săptămânii. De exemplu, lunea era
ilustrată cu fotografia lui Adolf Hitler, proaspăt instalat în funcţia
de cancelar al Germaniei.
Venise vremea pentru „Time", cel mai vândut săptămânal american al
acelor vremuri, să aibă competiţie. Formatul revistei, denumită iniţial
„News-week", se îmbunătăţeşte cu timpul. Noul preşedinde şi
redactor-şef, Malcolm Muir, renunţă la cratima din titlu în 1937,
introduce coloane semnate de editorialişti cunoscuţi şi lansează ediţii
internaţionale.
Reporteri care au dat jos preşedinţi
În 1961, „Newsweek" este achiziţionată de compania „The Washington
Post", care editează cotidianul cu acelaşi nume. Este perioada de
glorie, când revista atinge peste trei milioane de exemplare vândute şi
devine una dintre cele mai influente publicaţii americane.
În 1973, „Newsweek" publică o anchetă a reporterului James M. Cannon
despre dispozitivele secrete de ascultat ale preşedintelui Richard
Nixon, implicat în scandalul Watergate. Dezvăluirea a contribuit mai
târziu la decizia preşedintelui de a demisiona. Nu este însă singura
"victimă" la vârful Casei Albe.
La începutul anilor '90, Michael Isikoff de la "Newsweek" a fost
primul jurnalist american care a aflat despre acuzațiile aduse
preşedintelui de atunci Bill Clinton că ar fi întreţinut relaţii sexuale
cu stagiara Monica Lewinsky. Dezvăluirile sale au jucat un rol major în
punerea sub acuzare a lui Clinton. Acelaşi reporter scria, în 2005,
despre tehnicile dure de interogare folosite la celebra închisoare
Guantanamo Bay.
Ultimul interviu al lui Ceauşescu
În 1989, Nicolae Ceauşescu acorda, la vila sa de la Snagov, ultimul
interviu unei publicaţii străine. Era vorba de revista "Newsweek", care
trimisese la Bucureşti o echipă formată din Peter Turnley, Michael Meyer
şi Ken Auchincloss. Lângă portretul de pe copertă al fostului dictator
român, care apărea sfidător, cu mâna-n şold, era tipărit un titlu care a
făcut istorie: „Ultimul stalinist al Europei".
Surprinzător,
Ceauşescu s-a declarat flatat de comparaţie. „Dacă aş aduce ţării mele o
contribuţie la fel de mare precum cea pe care Stalin a adus-o ţării
sale, aş fi bucuros ca istoria să mă prezinte drept un Stalin modern",
i-ar fi spus el jurnalistului de la „Newsweek", potrivit mărturiei
acestuia, consemnată de „Radio Europa Liberă".
Zvonuri negre şi în alte redacţii
„Newsweek" nu este prima şi, probabil, nici ultima publicaţie
americană care renunţă la varianta tipărită. „PC Magazine" a abandonat
tiparul încă din 2009, la fel ca „The Christian Science Monitor",
revistă premiată cu şapte premii Pulitzer. Chiar şi etalonul presei
"quality", cotidianul „New York Times", îşi pune problema viitorului.
Patronul companiei, Arthur Sulzberger Jr., afirma în 2010 că, într-o
bună zi, legendarul ziar se va despărţi de varianta "print". Afirmaţia a
fost contrazisă însă de un alt editor care a anunţat că vor mai trece
mulţi ani până când va veni acea zi.
Criza loveşte şi în Marea Britanie. În urmă cu câteva zile,
cotidianul „The Telegraph" scria că „Guardian News & Media",
editorul ziarelor „The Guardian" şi „The Observer", vrea să renunţe la
varianta tipărită şi să se concentreze pe dezvoltarea site-ului guardian.co.uk.
Alan Rusbridger, şefului cunoscutei publicaţii, a negat însă, pe
contul său de Twitter, informaţiile, spunând că sunt „pur şi simplu
neadevărate". Pe de altă parte, Scott Trust, proprietarul „Guardian
Media Group", este sceptic. Se teme că grupul nu va avea suficienţi bani
pentru a mai susţine multă vreme apariţia pe hârtie, din cauza
pierderilor anuale de peste 30 de milioane de lire sterline.
România: moguli, televiziuni, canibalizare
Presa românească nu face nici ea excepţie de la regula contracţiei de
pe piaţa mondială a publicaţiilor tipărite. În ultimii ani, mai multe
ziare naţionale - "Cotidianul", „Ziua", "Gândul", „Gardianul", „Cancan" -
şi-au încetat apariţia, păstrându-şi doar varianta electronică. Aceeaşi
soartă au avut-o şi numeroase ziare locale. Pe lângă migraţia
cititorilor spre internet, fenomenul pare să fi fost influenţat în
România de câţiva factori specifici.
Unul este numărul excesiv de titluri de pe tarabă, cauzat de
investiţiile unor patroni al căror scop nu a fost afacerea în sine, ci
folosirea presei ca instrument de intimidare. Al doilea motiv constă în
mirajul exercitat de televiziuni, atât prin audienţe, cât şi prin
cota-record pe care acestea o obţin din publicitate. O altă explicaţie a
scăderii tirajelor poate fi "canibalizarea" propriului conţinut: toate
articolele care apar în ediţia tipărită a ziarelor româneşti sunt
oferite gratis pe internet, de cele mai multe ori chiar înaintea
apariţiei la chioşcuri.
Analistul media Iulian Comănescu este de părere că, în România,
introducerea plăţii pe site nu este o soluţie. "Conţinutul este obiectiv
prost la publicaţiile româneşti. De un an încoace, se tot duc lucrurile
în jos. Iar la noi, deocamdată, trecerea pe online este un soi de
eufemism pentru închiderea unei publicaţii de hârtie. Deci jurnalismul,
acum, pare să se aşeze într-o paradigmă a unui business mai ieftin, ca să poată supravieţui pe online", spune Comănescu.
De veghe la căpătâiul presei
Criza presei tipărite nu mai este doar un subiect ocazional de
dezbatere pentru profeţii internetului. Bloggeri extrem de populari de
peste Ocean îşi dedică toate eforturile observării fenomenului. Un
exemplu este Jim Romenesko, ale cărui comentarii şi analize sunt
găzduite pe site de prestigiosul Poynter Institute. Alt exemplu este un
blog care se intitulează chiar www.newspaperdeathwatch.com
şi care şi-a fixat ca misiune "să relateze despre declinul ziarelor şi
despre renaşterea jurnalismului". Autorul, Paul Gillin, trece în revistă
cele mai recente probleme ale presei tipărite, de la scăderea
vânzărilor şi pierderile trimestriale până la restrângerea de personal
şi închiderea unor titluri. Ultima postare se referă, evident, la
dispariţia variantei "print" a revistei "Newsweek".
Harta extincţiei ziarelor
Una
dintre cele mai controversate predicţii asupra viitorului presei
tipărite aparţine futurologului australian Ross Dawson. În 2010, acesta a
dat publicităţii o hartă cu evoluţia globală a ziarelor în următoarele
decenii. Potrivit previziunilor sale, publicaţiile pe hârtie vor
dispărea pentru prima dată în Statele Unite ale Americii - din 2017.
Urmează Marea Britanie, Canada, Australia şi câteva ţări nordice. La
coada clasamentului se află zone mai puţin dezvoltate, în special din
Africa, America de Sud şi o parte din Asia, dar şi România, Republica
Moldova, Ucraina sau Belarus, unde presa tipărită va rezista, susţine
Dawson, cel puţin până în 2040.
Se încarcă comentariile...
