Craiova: Negustorii din Romaneşti şi-au redeschis afacerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Negustorii din Romaneşti  şi-au redeschis afacerea
Craiova: Negustorii din Romaneşti şi-au redeschis afacerea

Târgoveţii spun că au luat bani de la cămătari să-şi refacă stocul de marfă

Astăzi a fost prima zi de târg, după focul care a mistuit tarabele ţiganilor în urmă cu patru zile. Aproape o sută de negustori au expus haine pentru sezonul rece şi spun că au luat bani cu camătă, ca să aducă altă marfă. Ştefania Dumitru (22 de ani) povesteşte că este nevoită să reziste frigului, ca să aibă ce pune pe masă copiilor.

„Dacă s-a întâmplat nenorocirea, ce să facem? Trebuie să ne descurcăm cum putem. Stăm printre resturi şi aşteptăm clienţi. Până la ora asta (11.00 – n.r.) nu a cumpărat nimeni nicio pereche de cizme”, ne-a vorbit tânăra. Eugenia Dumitru spune că flăcările i-au distrus bunuri în valoare de 8000 de lei şi că acum s-a împrumutat de 2000 de lei, ca să aducă altele, în schimb.

Craiovenii nu ştiu că târgul s-a redeschis

„Avem cizme de toate modelele, cu preţuri între 20 – 60 de lei, mai ieftine, ca să nu stăm aici până la miezul nopţii. Nu am dat nimic, pentru că muşterii nu mai vin la noi, au auzit că târgul s-a desfiinţat. E o minciună! Dacă ne-ar goni din târg, am fi nevoiţi să dăm în cap omului ca să furăm şi să cumpărăm o pâine. Nu avem şcoli şi nu putem să ne angajăm. Asta e singura noastră sursă de venit”, ne-a spus femeia.

Gina Mihai (39 de ani) are paltoane de blană cu 500 de lei şi pulovere la 20 de lei. Craioveanca povesteşte că foarte puţini trecători s-au oprit la standul său. „Sunt alte ţoale, că alea vechi sunt făcute scrum. Am mai avut acasă, pe stoc, nişte pantaloni şi flanele, pe care vrem acum să le vindem”, a vorbit negustoarea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite