Negocierile cu firmele distrubuitoare de gaze continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negocierile cu firmele distrubuitoare de gaze continuă
Negocierile cu firmele distrubuitoare de gaze continuă

Demersurile autorităţilor pentru rezolvarea crizei apei calde la Piteşti continuă. Între timp, cetăţenii vor mai petrece încă un sfârşit de săptămână fără apă caldă. După mai multe etape de negocieri cu Romgazul şi Transgazul, autorităţile au demarat discuţii cu o altă companie, Distrigaz.

Vremuri tulbui, salarii mici
Încă de săptămâna trecută, Consiliul Local Piteşti a votat înfiinţarea unui Srviciul Local de Termoficare. Acesta va funcţiona în locul Termoficării 2000 SA. Lucrurile nu s-au aşezat încă şi nu s-au stabilit toate detaliile funcţionării acestui nou serviciu. Numărul de angajaţi al noului serviciu va fi de 472, iar salariile vor fi considerabil mai mici faţă de cele plătite de fosta Termoficare. Spre exemplu, directorul  Aurelian Niţă va avea un venit maxim de 1322 de lei lunar. De aceeaşi remuneraţie va beneficia şi contabilul-şef. Încă nu s-a stabilit cine va ocupa celelalte funcţii din conducerea Serviciului Local de Termoficare. În afară de aceste detalii, nimic altceva nu este stabilit. „Nu se ştie încă nici care vor fi angajaţii care vor fi preluaţi de la Termoficare 2000 SA, această decizie urmând să fie luată la îceputul săptămânii viitoare”, a declarat în această dimineaţă directorul serviciului înfiinţat. Aurelian Niţă.

Negocieri peste negocieri
Directorul Termoficare 2000 SA împreună cu primarul Tudor Pendiuc negociază cu toate companiile distribuitoare de gaze pentru a găsi cea mai bună ofertă. Romgazul a cerut un avans de 80% din valoarea primei facturi pentru a semna contractul. Rămâne de văzut care va fi rezultatul negocierilor cu Distrigazul. Tudor Pendiuc dă asigurări că se fac toate eforturile pentru a relua furnizarea apei calde în Piteşti: „Facem tot ce putem şi eu sunt cel mai interesat să dăm drumul la apă caldă”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite