Navetă la oraş pentru un pumn de pastile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Vaslui există doar 14 farmacii în mediul rural. În medie, doar unul din şapte locuitori de la sate are acces la medicamente la el în comună.

Ceilalţi trebuie să parcurgă zeci de kilometri până la cea mai apropiată farmacie, pentru a-şi procura pastilele fără de care mulţi nu ar putea supravieţui. Majoritatea sunt oameni bătrâni, iar faptul că unele medicamente sunt compensate şi chiar gratuite nu-i încălzeşte deloc. Spre exemplu, localnicii din comuna Micleşti trebuie să bată 30 de kilometri cu autobuzul până la Vaslui, ca să-şi cumpere „compensatele”.

Oamenii se plâng că banii cu care îşi plătesc biletul de autobuz le-ar fi folosit la mâncare. „Am o pensie de 300 de lei şi în fiecare lună plătesc 60 lei la transportul în comun pentru a ajunge la o farmacie din Vaslui. Sufar de diabet, reţeta mea e gratuită. Ce folos?” se întreabă retoric Vasile Apetrei, un sătean de 72 de ani din Micleşti.

În localitatea Muntenii de Sus, edilii se plâng că nici un investitor nu vine în lipsa unor facilităţi. Ei spun că nu au nici măcar un spaţiu pe care să-l pună la dispoziţia eventualului farmacist.

„Mai mult, farmaciştii refuză să vină în mediul rural pentru că, spun ei, nu e rentabil”, a declarat Manole Nechita, viceprimarul comunei Muntenii de Sus. Şefii Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) cunosc situaţia, dar spun că n-au soluţii pentru a-i încuraja pe farmacişti să meargă la sate.

„Ideea înfiinţării acestor farmacii în mediul rural ar fi binevenită, pacienţii ar putea beneficia de reţete compensate, fără a mai face un drum la oraş”, ne-a precizat Mihaela Chitariu, director medical CJAS Vaslui.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite