Născut în noaptea cutremurului

În ziua în care multe vieţi s-au stins, s-au auzit şi gângureli voioase de copii Îşi aminteşte că a primit la masa de seară tăiţei cu lapte. Şi-şi mai aminteşte că, atunci

În ziua în care multe vieţi s-au stins, s-au auzit şi gângureli voioase de copii

Îşi aminteşte că a primit la masa de seară tăiţei cu lapte. Şi-şi mai aminteşte că, atunci când a început zguduiala, primul gând a fost să se vâre sub patul de spital. Şi că se ruga ca nu cumva să cadă neonul ăla care se bălăngănea într-o parte şi în alta... Peste nici trei ore, Rodica Iancu avea să nască un băieţel - Bogdan - pe care rubedeniile l-au botezat din start "Cutremurici". Reporterul "Scânteii" notează că Bogdan - primul copil născut la Spitalul "Cantacuzino" din Capitală după cutremur - ar fi văzut lumina felinarelor din salonul de naşteri la 00.05, pe 5 martie 1977, dar mama zice că a avut permanent impresia că bebeluşul a scos primul scâncet înainte de miezul nopţii...

De apelativul colorat şi sugestiv, "Cutremurici", străbunica e responsabilă. Că doar aşa îl ştie toată lumea pe Bogdan. "Aşa a rămas vorba, că s-a născut la cutremur. Păi, pe 4 martie m-am internat, atunci au început durerile şi-am avut impresia că l-am născut tot pe 4. Dar l-am înregistrat pe 5, că aşa s-a zis, aşa s-a scris...", povesteşte mama care a resimţit şi mai acut decât restul zguduielile şi huruiala din timpul seismului. Îşi mai aminteşte şi c-a fost o naştere grea, la lumina unor felinare "de-alea vechi, de ţară" - de vreme ce picase curentul -, şi-şi aduce aminte şi de replica doctorului Tudor, cu care a născut: "Ia uite ce băiat avem!", după cum i-au rămas în minte şi comentariile ei de-atunci: "<> Eu îmi dorisem tare mult un băiat şi voiam să fiu sigură".

Culmea: "Cutremurici" e tare liniştit

Bogdan de acum n-are nicio treabă cu porecla din copilărie. E un tip tare liniştit. Aşezat. Cuminte. Ca o fată. Parcă seismul întâmplat cu doar câtva timp înainte de naştere ar fi eliminat din el orice urmă de agitaţie. Şi-ar fi eliminat şi orice teamă de cutremur. "Nu mi-e frică, la cel din "86 dormeam, iar în "90 am ţinut vitrina, să nu cadă". Despre el spune doar strictul necesar: "Sunt electronist la o instituţie de stat. Şi tânăr student la Management". Viaţa lui astăzi? Iarăşi, pe scurt: "Serviciu, familie, prietenă". Despre cutremur ştie ce i s-a povestit. Şi-aduce în discuţie moartea lui Toma Caragiu. Se pregăteşte să sărbătorească 30 de ani de viaţă şi mama e sigură că, la fel ca-n fiecare an, se va discuta despre cutremur: "Nu există zi de naştere de-a lui să nu se deruleze filmul de-atunci".

"Ora 0,05. În secţia obstetrică-ginecologie a spitalului clinic <> , întuneric. Dar viaţa îşi cere drepturile ei. Rodica Iancu este ajutată să aducă pe lume, la lumina felinarului, un băiat de 3,400 kg. Se va numi Bogdan. Ora 0,20. Sala de naşteri încă n-are energie electrică. Maria Andrei, asistată de medici, aduce pe lume tot un băiat. De 2,550 kg. Se va numi Iulian. Ora 0,50. Aceleaşi felinare în sala de naşteri. Dumitra Nica dă viaţă unei fetiţe de 3,300 kg. Mariana se va numi. Ora 1. Tot n-a venit lumina. Carmen Banciu nu izbuteşte să nască. Dr. Ioan Tudor o operează. Cosmin, băiatul de 4,450 kg, va putea spune că a văzul lumina... felinarului în noaptea de 4 spre 5 martie. La trei ore şi jumătate după producerea catastrofei".
("Orele luptei pentru viaţă" - Scânteia, 9 martie 1977)