Trupele NATO acuzate că nu dau doi bani pe vieţile afganilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupele NATO acuzate că nu dau doi bani pe vieţile afganilor
Trupele NATO acuzate că nu dau doi bani pe vieţile afganilor

Presa afgană acuză trupele britanice ale NATO, care au intervenit în forţă pentru eliberarea jurnalistului "The New Yok Times", că nu dau doi bani pe vieţile afganilor, după ce trupul ziaristului Sultan Munadi, mort în timpul operaţiunilor de salvare, a fost abandonat.

Moartea jurnalistului şi traducătorului afgan, Sultan Munadi. în timpul raidului care trebuia să-i smulgă din mâinile talibanilor pe el şi pe jurnalistul NYT, Stephen Farell, agită din nou spiritele în Afganistan. Opinia publică din ţara musulmană are din nou motive de a se mobilza împotriva prezenţei trupelor NATO în regiune.

Potrivit nou fondatului Club al Presei Afgane, trupele britanice au intervenit în forţă înainte de a epuiza toate metodele paşnice pentru eliberarea ostaticilor şi au lăsat în urmă cadavrul ziaristului afgan, cu toate că au recuperat trupul unui soldat britanic ucis în schimbul de focuri.

Londra se apără de acuzaţiile presei afgane

Ministrul de externe britanic, David Miliband, a declarat că o intervenţie în forţă  era singura soluţie pentru eliberarea celor doi ostatici. "Am examinat toate posibilităţile. Am ajuns la concluzia că doar o aciune în forţă ne poate garanta eliberarea celor doi", a declarat oficialul.

Trupele NATO au intervenit miercuri în forţă pentru eliberarea jurnalistului NYT, Stephen Farelll, de naţionalitate britanică, şi a colegului său afgan, Sultan Munadi. În schimbul de focuri cu talibanii, au fost ucise trei persone, printre care şi ziaristul afgan, în timp ce reporterul NYT a scăpat nevătămat. Cei doi au fost răpiţi de talibani sâmbăta trecută în provincia Kunduz, din nordul Afganistanului, unde investigau controversatul bombardament NATO soldat cu moartea a zeci de persoane, printre care şi civili.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite