NASA: Pământul ar putea fi lovit de 158 de asteroizi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de asteroizi de diverse mărimi ar putea intra în coliziune cu Pâmântul  în secolul următor, afirmă cercetătorii NASA.

Experţii Jet Propulsion Laboratory (JPL/NASA) au cartografiat 158 de corupuri cereşti pe care le-au clasificat în funcţie de mărimea lor: de la 30 la 100 metri diametru, de la 100 la 300 de metri şi de la 300 de metri la un kilometru sau mai mult de un kilometru.

Astronomii americani estimează că fiecare dintre acestea ar putea intra în coliziune cu planeta noastră în secolul următor, iar efectele ar fi majore.

Tema "potenţialei coliziuni între Terra şi asteroizi" a început să preocupe relativ recent comunitatea ştiinţifică mondială. Oamenii de ştiinţă au încercat să întrevadă consecinţele posibile ale unei eventuale coliziuni. Astfel, chiar şi un asteroid de mică dimensiune ar putea şterge un oraş sau o ţară. Totuşi, cea mai mare parte din asteroizii cartografiaţi poate produce doar prejudicii locale. Însă 158 de corpuri cereşti, adică 1% din cele identificate, reprezintă o ameninţare reală pentru civilizaţia noastră, susţin ei.

Astronomii nu au mers mai departe cu predicţiile lor, de teama unor prea multe erori de calcul.

NASA estimează că pentru o inventariere completă şi dezvoltarea metodelor de contracarare a eventualelor pericole se impune ca timp de 10 ani să fie alocate între 250 şi 300 milioane dolari anual.

Un asteroid de mărimea unui automobil a trecut la începutul lunii februarie pe lângă planeta noastră. Vezi aici detalii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite