Muzică la urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

transforme mormanul de beton într-un campus artistic.Consilierii dezbat proiectul de hotărâre, propus de preşedintele Consiliului judeţean, Marius Nicoară, de transfer cu titlu gratuit din

transforme mormanul de beton într-un campus artistic.
Consilierii dezbat proiectul de hotărâre, propus de preşedintele Consiliului judeţean, Marius Nicoară, de transfer cu titlu gratuit din domeniul privat al judeţului Cluj în domeniul privat al statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a obiectivului de investiţii Spitalul Clinic de Urgenţă. În proiectul de hotărâre se motivează faptul că este nevoie de spaţii pentru instituţiile de învăţământ şi cultură care funcţionează în imobile improprii sau retrocedate. Se mai precizează că aici vor fi satisfăcute nevoile Liceului de Muzică "Sigismund Toduţă" şi ale altor instituţii publice.

Refuzat de Sănătate
Este vorba despre o clădire abandonată în urmă cu 10 ani, în stadiul de execuţie a unui spital de urgenţă, realizat în proporţie de circa 60 la sută, după doi ani de lucrări, amplasat la marginea oraşului, lângă ieşirea spre Oradea şi zona de agrement. Conducerea Consiliului judeţean a obţinut clădirea de la guvern, evaluată de experţi la 3,2 milioane de euro, dar nu a reuşit să atragă niciun investitor pentru finalizarea lucrărilor. Oficialii au încercat să rezolve cu mastodontul de beton nedorit o parte din problemele culturii şi învăţământului clujean. Iniţial, erau pe lista favoriţilor trei instituţii, Filarmonica, Academia de Muzică şi Liceul de Muzică, toate fără sedii proprii. Filarmonica a refuzat să se mute la marginea oraşului, având alte promisiuni în Parcul Central, iar Academia de Muzică mai speră doar la o minune.

Studio acustic, internat şi cantină
Potrivit purtătorului de cuvânt al MEdC, Laura Morar, aici se intenţionează alocarea a 24 de săli de clasă pentru Liceul de Muzică, cinci laboratoare, şase cabinete, săli de repetiţii, de producţie, studio acustic, bibliotecă, internat pentru 150 de elevi, cantină cu peste 300 de locuri. Liceul de Muzică îşi desfăşoară de peste 50 de ani activitatea în clădirea din centrul oraşului, a Mănăstirii Franciscanilor, o clădire veche de cinci secole. După revoluţie, Cultul Franciscan şi-a cerut clădirea înapoi. Vasile Ovadiuc, directorul liceului, ne-a declarat că aşteaptă cu interes mutarea în cartierul Mănăştur, deoarece alte variante de realizare a sediului nu a mai găsit. Inspectorul general Titiana Zlătior nu crede că mutarea din centrul oraşului a liceului ar putea afecta interesul pentru muzică al ardelenilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite