Kovesi a cerut urmărirea penală a lui Ovidiu Muşetescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general Laura Kovesi a cerut preşedintelui Traian Băsescu aviz pentru urmărirea penală a lui Ovidiu Muşetescu,fost ministru al Privatizării şi fost preşedinte al APAPS, în dosarul referitor la privatizarea Alro Slatina şi SC Alprom SA..

Procurorul general, sesizat prin referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a solicitat preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Muşetescu Tiberiu - Ovidiu, fost preşedinte al Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS) şi membru al Guvernului în perioada 2001-2003 - pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 248 C.p rap. la art. 2481 din Codul Penal şi stabilirea cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând operatorilor economici la care statul este acţionar, comisă în cazul acţiunii de privatizare a S.C. ALRO S.A. Slatina şi S.C. ALPROM S.A., în dosarul nr. 54/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, se arată în comunicatul Parchetului General.

În cauză există indicii că subevaluarea pachetului de acţiuni deţinut de stat la cele două societăţi s-a realizat, în lipsa unui mediu concurenţial, prin modificarea strategiei de privatizare, lipsa de transparenţă şi acordarea dreptului de blocaj acţionarului minoritar, susţin procurorii.

Întrucât la data săvârşirii faptelor cu care au fost sesizate organele de urmărire penală, Muşetescu Tiberiu – Ovidiu avea calitatea de membru al Guvernului, s-a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale, se mai arată în comunicat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite