Murături după reţeta bunicii
0Ultima strigare la sezonul de murături: legume mai coapte şi preţuri mici. Pentru cele care nu şi-au umplut, până acum, cămara cu murături, gospodinele cu experienţă dezvăluie reţete secrete, lăsate zestre de bunici.
CITEŞTE ŞI:
În prag de iarnă, gospodinele fac calcule, strâng bănuţ lângă bănuţ şi iau cu asalt pieţele în căutarea ingredientelor pentru gustoasele murături făcute acasă. Pentru cele care încă nu şi-au umplut până acum cămara cu murături, comercianţii au pregătit „preţuri de criză“, astfel încât, în aceste zile, băimărencele care încă nu s-au pus pe făcut murături, au avantajul de a cumpăra legumele de sezon mai coapte şi la preţuri cu ceva mai mici.
Reporterii „Adevărul de Seară“ au dat o raită prin pieţele din municipiu unde au găsit comercianţii cu tarabele pline de castraveţi, gogonele, conopidă şi gogoşari. Preţurile sunt acceptabile pentru orice buzunar.
Sfaturile bunicii
De exemplu, un kilogram de ardei gras se vinde cu circa 1,5 lei, iar unul de vinete cu un leu. Gogonelele sunt între 1 şi 1,5 lei/kilogram, vinetele între 1 şi 1,5/kilogram, iar castraveţii doi lei kilogramul. Maria Părău are 68 de ani şi este expertă în murături. După mai bine de 50 de ani de experienţă într-ale bucătăriei, se poate lăuda că a desluşit toate secretele unei porţii de murături de excepţie.
„Cel mai important este să respecţi proporţiile şi să urmezi metoda tradiţională, fară conservanţi şi alte minuni care au apărut prin magazine”, a declarat gospodina. Aceasta arată că, pentru o porţie sănătoasă de murături, este nevoie de trei kilograme de gogonele, un kilogram de morcovi, 1,5 kilograme de gogoşari, un kilogram de ardei kapia, ardei gras - un kilogram, un kilogram de ceapă, jumătate de litru de oţet, un pahar de apă, sare, zahăr şi piper boabe. „Modul de preparare este unul foarte simplu: după ce s-au tăiat în bucăţele legumele, se pun pe rând la fiert şi se adaugă condimentele“, a arătat Maria Părău.
Aceasta este partea cea mai uşoară şi pe care fiecare gospodină o cunoaşte. „De-a lungul timpului am adunat o grămadă de sfaturi în ceea ce privesc murăturile. Este foarte important, de exemplu, pentru gospodinele care nu vor sa folosească conservanţi, să înlocuiască aditivii cu o pastilă de aspirină“, a precizat aceasta.
„Aaa, şi un alt secret: pentru ca gogonelele să aibă o aromă, acestea trebuie tăiate mărunt de cu seara şi condimentate cu sare. Le laşi aşa până a doua zi“, a punctat gospodina.
Alte secrete ale gospodinelor din Baia Mare sunt legate de diferite ingrediente speciale, care se pun în murături pentru ca ele să primească o aromă deosebită. Printre acestea se numără crenguţa de vişin, frunzele de mărar, cimbru, foile de dafin, crenguţa de viţă de vie şi chiar un ştiulete de porumb.