Municipiul rămâne fără locuri de veci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria admite că nu are soluţii pentru deblocarea situaţiei, în timp ce specula cu locuri de veci înfloreşte.

Botoşănenii riscă, în curând, să nu mai aibă unde să-şi îngroape morţii. Unul dintre cele două cimitire din oraş a ajuns deja la capacitatea maximă, iar celălalt este ocupat în proporţie de peste 80%.
Reprezentanţii administraţiei cimitirelor aruncă vina în ograda primăriei. „Cimitirul Pacea este plin în momentul de faţă şi nu mai avem soluţii să ne extindem. Deja am ieşit prea mult în afara domeniului, iar populaţia refuză să-şi mai îngroape morţii în acea zonă”, a afirmat Gheorghe Pricopi, directorul general al SC Urban Serv SA. 
Acesta mai spune că în curând locurile libere de la Cimitirul „Eternitatea“ se vor ocupa în totalitate. „Norocul nostru a fost că în ultima lună, din patru-cinci înmormântări pe zi, trei aveau loc de veci concesionat”, a completat Pricopi.

Alei sacrificate pentru morminte


Botoşănenii de vârsta a treia şi cei care nu şi-au concesionat un loc de veci, consideră că autorităţile locale ar fi trebuit să intervină până acum şi nu să se ajungă într-o situaţie critică. „Nu cred că este o aşa mare problemă ca cei de la primărie să facă un nou cimitir. Trebuie doar să vrea să facă. La cimitirul Pacea, au desfiinţat majoritatea aleilor şi le-au transformat din morminte. Acum vor să strice şi parcarea”, a spus Maria Iftodi, pensionară.
Viceprimarul Cătălin Alexa susţine că trebuie găsită o locaţie pentru noul cimitir. „Cunoaştem această problemă dar în momentul de faţă nu avem o suprafaţă de teren pe care să o transformăm în cimitir. S-au vehiculat mai multe variante, cum ar fi la Cişmea sau la ieşirea spre Iaşi”, susţine Cătălin Alexa care a mai precizat că este posibil ca primăria să achiziţioneze un teren pe care ulterior să-l transforme în cimitir.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite