VIDEO Mungiu face vâlvă la Cannes

La cinci ani după ce a dat lovitura cu „4,3,2“ şi a câştigat Palme d’Or, Cristian Mungiu a revenit la Festivalul de la Cannes cu filmul „După dealuri“.

„După dealuri" („Beyond the Hills"), filmul scris şi regizat de Cristian Mungiu, a făcut valuri după premiera de sâmbătă, de pe Croazetă, împărţind criticii în două tabere. În timp ce „The Hollywood Reporter" apreciază că Mungiu este un concurent serios în selecţia de anul acesta, „Paris Match" spune că personajele nu reuşesc să emoţioneze, iar filmul este prea lung.

Pelicula este inspirată din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu" şi „Cartea judecătorilor". Ima-ginea este semnată de Oleg Mutu, rolurile principale fiind interpretate de două actriţe ieşence debutante în film, Cosmina Stratan (Voichiţa) şi Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuţă (părintele) şi Dana Tapalagă (maica stareţă).

Agenţia France-Presse (AFP) face o comparaţie între „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", producţia din 2007 a lui Mungiu, şi această nouă dramă, inspirată din realitate, care are ca punct culminant o exorcizare mortală.

În acelaşi timp, Agenţia Associated Press (AP) remarcă atmosfera rece şi ritmul deliberat lent al filmului de două ore şi jumătate, concluzionând că acestea i-ar putea incomoda pe unii spectatori, care şi-ar putea pierde răbdarea.

„După dealuri", în umbra lui „4,3,2"

Pe blogul dedicat Festivalului de la Cannes, „France 24" scrie că „După dealuri"are momente dramatice puternice, dar rigoarea estetică pare mai lipsită de sens decât în „4,3,2" şi noului film îi lipsesc intimitatea şi tensiunea celui anterior.

„Le Figaro" dă un titlu pozitiv: „«După dealuri», prima surpriză plăcută de la Cannes"; „Variety" notează interpretările actoriceşti şi scrie că Mungiu abordează şi de data aceasta realismul, dar, spre deosebire de „4,3,2", evoluţia dramatică pare evidentă, chiar previzibilă.

Mungiu şi Cosmina Stratan, fata cu ochi care „te bântuie“

„Screen Daily" arată că „După dealuri" este „frugal, simplu şi filmat surprinzător", având talentul de a stârni opinii critice pro şi contra. Unii îl consideră o mare realizare, alţii îl acuză de senzaţionalism pretenţios prelungit prea mult. „Cu siguranţă, nu va trece neobservat!", notează „Screen Daily".

„Acestei drame psihologice austere îi lipsesc suspansul şi nota politică din «4,3,2», dar este posibil să-şi câştige un public numeros datorită background-ului solid al regizorului şi talentelor sale tehnice de netăgăduit", consideră şi „The Hollywood Reporter". Publicaţia o remarcă în distribuţie pe Cosmina Stratan, „o reală descoperire, trăsăturile sale rotunde şi ochii care te bântuie exprimând o profundă angoasă spirituală, cu resurse expresive minime".

„The Hollywood Reporter" îşi mai echilibrează discursul, spunând că partea de mijloc a filmului este lentă şi repetitivă şi abia în partea finală revin tensiunea şi compoziţia vizuală ascuţită care au făcut din „4,3,2" un thriller atât de puternic.

Justificările lui Mungiu

În conferinţa care a precedat premiera filmului la Cannes, Mungiu a spus că nu îşi doreşte ca acest film să fie plăcut de ceilalţi. „Vreau ca filmul să-i provoace pe oameni să aibă o opinie şi sunt sigur că va fi văzut diferit aici şi în România", a explicat el.

Mungiu a declarat că, în timp ce este evident că tânăra supusă exorcizării este o victimă, el a fost mai interesat de ceea ce oamenii fac în numele iubirii şi al bunelor intenţii şi a recunoscut că abordarea sa nepărtinitoare ar putea influenţa spectatorul.

„E un film despre dra-goste şi despre religie. Despre dragoste, pentru că una dintre fete o iubeşte pe cealaltă, dar cealaltă îl iubeşte pe Dumnezeu. E foarte greu să fii gelos pe Dumnezeu", a spus Mungiu.

Concurenţă puternică

Mungiu concurează anul acesta pentru Palme d'Or cu cineaşti de talie mondială, precum David Cronenberg, Michael Haneke, Wes Anderson, Ken Loach, Alain Resnais, Abbas Kiarostami şi Thomas Vinterberg, printre alţii. Cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (Franţa) se încheie pe 27 mai.

Eroii filmului

- Voichiţa: Cosmina Stratan

- Alina: Cristina Flutur

- Părintele: Valeriu Andriuţă

- Maica Varvara: Dana Tapalagă

- Maica Antonia: Cătălina Harabagiu

- Maica Iustina: Gina Ţandură

- Maica Elisabeta: Vica Agache

- Maica Pahomia: Nora Covali

- Mama Elena: Liliana Mocanu

- Tata Nuşu: Doru Ana

Film dorit

„După dealuri" a fost deja achiziţionat pentru difuzare în 10 ţări, printre care şi SUA.

Cazul Tanacu 

Tragedia de la Tanacu s-a derulat în iunie 2005. Măicuţa Irina Cornici, în vârstă de 23 de ani, a fost supusă unui ritual de exorcizare la lăcaşul „Sfânta Treime" din comuna vasluiană Tanacu.  Legată de o cruce şi lipsită de apă şi de mâncare,  ea a decedat. Ritualul a fost coordonat de stareţul Daniel Corogeanu (pe atunci în vârstă de 29 de ani). La „exorcizare" au mai participat trei măicuţe. Corogeanu a fost condamnat în ianuarie 2008 la 7 ani de închisoare. El a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2011.

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", marele premiu în 2007

În 2007, Cristian Mungiu a obţinut, cu filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", primul Palme d'Or pentru lungmetraj şi, totodată, cel mai important premiu din istoria cinematografiei româneşti. De asemenea, „4,3,2" a luat premiul FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Presei Cinematografice) şi premiul educaţiei naţionale, decernat de un juriu separat. Lungmetrajul său a învins creaţiile unor regizori precum Emir Kusturica, Gus Van Sant şi Wong Kar Wai.

Iubire, credinţă şi sacrificiu

Filmul „După dealuri" spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată.

Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care n-a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Repetiţiile şi filmările au avut loc în iarna aceasta, la Câmpina şi la Bucureşti. Filmul e plasat ca acţiune în Moldova şi e vorbit aproape integral în accent.

„Ar fi frumos să iau Palme d'Or"

Cristian Mungiu şi-a explicat cel mai bine opţiunile în două interviuri, unul acordat publicaţiei „The Hollywood Reporter" şi altul care va fi publicat în caietul program al filmului.

Înaintea premierei celui mai recent film al său, Cristian Mungiu i-a spus jurnalistului de la „The Hollywood Reporter" că speră să ia din nou Palme d'Or, că „ar fi frumos, dar este destul de puţin probabil".

El a adăugat că filmul marchează diferenţa între credinţă, religie, în general, şi instituţia Bisericii. „«După dealuri» vorbeşte despre aceste trei aspecte, dar mai ales despre efectele secundare pe care le are interpretarea religiei în mod textual. Filmul îşi mai propune să vorbească despre spiritul creştinismului, în contrast cu stricta respectare a regulilor şi poruncilor.'

Nu în ultimul rând, filmul este despre indiferenţă, despre cum 50 de ani de comunism, urmaţi de 20 de ani de dezamăgiri, au afectat simţul moral al oamenilor", a explicat regizorul.

Mungiu critică BOR

Contextualizând, Mungiu a mai arătat că Biserica Ortodoxă a fost populară în rândul oamenilor înainte de căderea comunismului în România şi a devenit apoi chiar şi mai populară, mai puternică şi mai bogată.

El nu-şi explică de ce pentru Catedrala Mântuirii Nea-mului se vor cheltui aproape 400 de milioane de euro, într-o ţară săracă, în care există deja 20.000 de biserici, însă, în schimb, funcţionează mai puţin de 5.000 de şcoli şi mai puţin de 500 de spitale.

Întorcându-se la detaliile tehnice despre filmul său, regizorul a mai spus că fiecare scenă din „După dealuri" este filmată dintr-odată, fără duble, indiferent cât de lungă şi complicată este ea şi că filmul nu are muzică.

„Amândouă deciziile au fost luate în scopul de a face autorul cât mai puţin vizibil şi de a-i da spectatorului senzaţia că el decide ce este important şi ce nu este important. La fel ca «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», «După dealuri» vorbeşte despre două fete, aflate într-o relaţie specială, şi un bărbat care le influenţează deciziile."

O viziune echilibrată

„Am încercat să nu comentez, să nu judec şi să nu identific vinovaţi", declară Cristian Mungiu, în interviul citat de www.filmreporter.ro, şi care va apărea în caietul de presă al filmului. În 2005, regizorului i-au căzut ochii pe ştirea despre o fată care s-a întors din Germania să-şi viziteze prietena aflată la o mănăstire din Moldova şi care a murit câteva săptămâni mai târziu fiind - după cum a scris presa - „exorcizată".

Apoi, a întâlnit-o pe Tatiana Niculescu Bran, jurnalistă BBC, la un spectacol pe care regizorul Andrei Şerban îl făcuse la New York, după cartea ei, „Spovedanie la Tanacu". A fost cucerit de limpezimea şi de obiectivitatea pe care le-a arătat scriitoarea în tratarea subiectului şi a decis să scrie şi el un scenariu.

A scris şi a rescris destul de mult - în final, varianta cu care a început pregătirea filmului avea 245 de pagini. Ulterior, a tăiat mai întâi până la 220 de pagini, iar în filmare a intrat cu un scenariu de 180 de pagini. „În final, scenariul meu nu este despre ce s-a întâmplat în 2005, iar personajele nu încarnează defel pe acel părinte şi pe acele maici. E o ficţiune în care am încercat în mod deliberat să nu ţin cont şi să mă îndepărtez de povestea reală", spune Mungiu.

Regizorul mărturiseşte că a încercat să fie detaşat şi să meargă pe un fir narativ cât mai limpede. „A rămas o poveste despre vină, însă a devenit deopotrivă şi una despre alegeri şi despre dife-rite feluri de a înţelege iubirea; despre ce fac oamenii în numele convingerilor lor, despre indiferenţă şi despre intoleranţă, însă, în primul rând, este o poveste despre libertatea de a hotărî".

"E o poveste despre libertatea de a hotărî."

Cristian Mungiu regizor