Mountain bikerii se întrec pe dealurile Făgetului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

participanţi, de la un an la altul.Aproape 100 de biciclişti sunt aşteptaţi duminică la Cluj, pe dealurile din zona Făget, la competiţia de mountain-bike Cupa Napoca (cross-country), aflată la

participanţi, de la un an la altul.
Aproape 100 de biciclişti sunt aşteptaţi duminică la Cluj, pe dealurile din zona Făget, la competiţia de mountain-bike Cupa Napoca (cross-country), aflată la cea de-a 11-a ediţie. După cum ne-a declarat principalul organizator, Miron Elisei, vicepreşedinte al Clubului de Cicloturism Napoca, sunt aşteptaţi sportivi amatori şi profesionişti din toată ţara, inclusiv olimpicii Oprea, Logigan şi Petrache, membri ai unui club mixt româno-italian. Majoritatea practicanţilor acestui sport tânăr pentru România sunt din judeţele ardelene cu relief muntos, precum Mureş, Sibiu, Harghita, Covasna, Braşov, Cluj. În ţară se mai organizează astfel de competiţii la Târgu Mureş, Păltiniş (etapă de campionat naţional), Miercurea-Ciuc, Mediaş şi Reşiţa.

Traseu de Aproape 30 km
Competiţia de la Cluj este de dificultate medie, de tip open, pe 10 categorii, pentru sportivi de performanţă şi amatori, participarea este gratuită, pentru toate vârstele, condiţiile de participare fiind bicicleta şi casca de protecţie. Traseul variat de competiţie se întinde pe o lungime de 3,6 km, cu o diferenţă de nivel de 130 metri, pe drumuri şi poteci, prin păşune şi pădure. În funcţie de experienţă, concurenţii vor efectua între 4 şi 8 ture de circuit. Anul trecut, pe primul loc s-a situat mureşeanul Otto Mircea, care a străbătut traseul total, de circa 30 km, în aproape 2 ore. Premiile totale care vor fi oferite câştigătorilor depăşesc 35 milioane de lei, acordate de către sponsori privaţi.

Sport dificil şi costisitor
Potrivit lui Elisei, participarea unui sportiv la toate competiţiile dintr-un sezon costă peste 1.000 de euro şi necesită pregătire fizică, vitamine, nutriţie, bicicletă, echipament şi asistenţă tehnică. În ţară sunt câteva sute de biciclişti legitimaţi, care practică şi biciclism de munte. După cum ne-a declarat Elisei, tot mai mulţi români participă la competiţii, în ciuda dificultăţilor de ordin tehnic, fizic şi financiar. Dintre participanţii care au venit şi la ediţiile anterioare, o treime au fost profesionişti, legitimaţi la un club sportiv, ceilalţi fiind doar amatori.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite