Motoare solare la Universitatea Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de profesori, doctoranzi şi studenţi suceveni lucrează în cadrul unui centru de inventică.

Cercetătorii Universităţii „Ştefan cel Mare” s-au specializat în invenţii legate de motoare neconvenţionale sau solare. Salonul de inventică înfiinţat la Suceava în 2004, în cadrul Centrului de Cercetare în Domeniul Maşini, Aparate şi Acţionări Electrice, a obţinut până acum patruzeci de medalii internaţionale pentru cele câteva zeci de inovaţii realizate de studenţii şi profesorii universităţii. ,,Motoarele solare sunt folosite pentru convertirea energiei solare în energie electrică, termică sau mecanică. În prezent, domeniul este exploatat de mari centre de cercetare din SUA, pentru că energia solară reprezintă energia viitorului”, explică profesorul Dorel Cernomazu, coordonatorul centrului. O nouă generaţie de inventatori Acesta mai spune că în jur de 30% dintre rezultatele cercetării fac obiectul tezelor de doctorat şi a lucrărilor de licenţă. În funcţie de complexitatea lucrării, munca la o invenţie poate dura între două-trei luni şi doi-trei ani. În prezent, în cadrul salonului activează cincisprezece cadre didactice, tot atâţia doctoranzi şi douăzeci de studenţi. De exemplu, Corneliu Buzdugan, doctorand în anul I la Inginerie Electrică, a inventat împreună cu un coleg un aparat de măsură multifuncţional folosit pentru detectarea unor anumiţi parametri ai aparatelor electrice. „Invenţia este a noastră, de la idee până la produsul final”, spune tânărul. Cercetătorii suceveni spun că şi-ar dori ca mai multe descoperiri să aibă utilitate. ,,Aplicativitatea invenţiilor în România a rămas mult în urmă, pentru că se investeşte puţin în cercetare şi ne-am învăţat să cumpărăm totul din străinătate. Datoria mea este să descopăr. Alţii trebuie să le aplice, să le implementeze”, a mai spus profesorul Cernomazu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite