Motivarea CC pe Legea Educaţiei: Guvernul a declanşat un conflict juridic/ Boc: Mergem mai departe cu asumarea răspunderii

Angajarea răspunderii Executivului pe Legea Educaţiei este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic între Guvern şi Parlament deoarece proiectul se află în proces de legiferare la Senat, Cameră decizională în acest sens, se arată în motivarea dată astăzi de Curtea Constituţională.

UPDATE Premierul Emil Boc a declarat vineri că din punctul de vedere al Guvernului, asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei poate continua deoarece chiar motivarea Curţii Constituţionale permite acest lucru. Vezi aici declaraţia primului ministru.

"Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia 1557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 40 din 19 ianuarie 2010, «la aceasta modalitate simplificată de legiferare (prin asumarea răspunderii de către Executiv -n.r.) trebuie să se ajungă în extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă»", se arată în decizia, luată cu majoritate de voturi, a Curţii privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Executiv, publicată vineri.

În opinia Curţii, dacă la prima vedere, posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut.

"Angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. […] Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusiva a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale.”

Pornind de la aceste considerente de principiu desprinse din jurisprudenţa sa, care circumscriu în mod categoric condiţiile în care Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, şi văzând dispoziţiile art.1 alin.(4), art.61 alin.(1), art.102 alin.(1) şi art.114 alin.(1) din Constituţie, Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, nu îşi găseşte nici o motivare.

Astfel, nu subzistă condiţia urgenţei care să fi determinat o astfel de măsură din partea Guvernului, câtă vreme măsurile prevăzute în proiectul de lege intră în efectivitate începând cu anul şcolar 2011-2012, iar, unele dintre acestea, chiar cu anul şcolar 2012-2013 [potrivit art.361 alin.(3) din proiect].

Sub acest aspect, nu poate fi reţinut argumentul exprimat în punctul de vedere al Guvernului în sensul că „proiectul a înregistrat un veritabil blocaj în condiţiile în care sesizarea Senatului cu proiectul de lege a avut loc la data de 21 mai 2010”, şi nici încercarea de acreditare a ideii că termenul de legiferare în această Cameră este excesiv. Curtea observă, în acest sens, faptul că art.75 din Constituţie nu stabileşte nici un termen cu privire la dezbaterea proiectelor de lege în Camera decizională, şi nici un criteriu pentru a aprecia cu privire la caracterul rezonabil al termenului în care se finalizează procesul legislativ în această Cameră, tocmai în considerarea caracterului său decizional.

Curtea constată, de asemenea, că, potrivit art.76 alin.(3) din Constituţie, “la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere”. Or, din actele depuse la dosar nu a fost identificat nici un demers al Guvernului, adresat Senatului, pentru dezbaterea proiectului de lege în procedură de urgenţă. Prin urmare, afirmaţia Guvernului în sensul că această dezbatere a fost tergiversată, nu se susţine.

Din examinarea documentelor depuse la dosar de reprezentantul Senatului, respectiv un act centralizator cu privire la „participanţii la dezbaterile proiectului de lege – Legea educaţiei naţionale L344/2001”, precum şi un „Document de lucru la proiectul de lege – Legea educaţiei naţionale şi învăţarea pe tot parcursul vieţii”, rezultă, cu evidenţă, două concluzii: a) la 11 din cele 29 de şedinţe de dezbatere a Proiectului de lege la Senat, desfăşurate în perioada 1 iunie 2010 – 7 octombrie 2010, a participat ca reprezentant al Guvernului chiar ministrul educaţiei; b) în cadrul Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, atât proiectul de lege cât şi amendamentele propuse au fost supuse dezbaterii, Comisia desfăşurând, în acest sens, o activitate corespunzătoare.

Nu există, prin urmare, nici o dovadă a vreunui blocaj sau a unei inactivităţi parlamentare, cu referire la proiectul de lege în discuţie. În plus, la aprecierea termenului de dezbatere a legii la Senat (termen care, aşa cum s-a observat, nu este limitat de dispoziţiile Legii fundamentale), trebuie avut în vedere că acesta s-a suprapus în mare măsură cu perioada vacanţei parlamentare, respectiv în ceea ce priveşte intervalul 30 iunie - 1 septembrie 2010.

Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare.

Legitimarea unui astfel de act, cu argumentul că art.114 din Constituţie nu face nici o distincţie cu privire la posibilitatea Guvernului de a-şi angaja răspunderea, argument fundamentat pe ideea că tot ce nu este interzis este permis, ar putea conduce, în final, la crearea unui blocaj instituţional, în sensul că Parlamentul ar fi în imposibilitate de a legifera, adică de a-şi exercita rolul său fundamental, de unică autoritate legiuitoare.

Curtea subliniază în acest context importanţa, pentru buna funcţionare a statului de drept, a colaborării dintre puterilor statului, care ar trebui să se manifeste în spiritul normelor de loialitate constituţională, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Astfel, în situaţia în care Parlamentul este sesizat cu un proiect de lege deosebit de complex, apreciat însă de Guvern ca fiind vital pentru programul său de guvernare, ceea ce presupune şi o anumită urgenţă, şi faţă de faptul că textul constituţional de referinţă, respectiv art.75 din Constituţie, nu prevede nici un termen în care Camera decizională trebuie să se pronunţe asupra proiectului de lege adoptat de prima Camera sesizată, buna desfăşurare a procesului de legiferare şi atingerea finalităţii sale, respectiv realizarea actului de guvernare în conformitate cu voinţa poporului, exercitată prin reprezentanţii săi, care constituie Parlamentul, este condiţionată şi de colaborarea dintre Guvern şi Parlament.

Sub aspectul părţilor implicate în conflict, Curtea constată că acestea sunt Guvernul şi Parlamentul, iar nu Guvernul şi Senatul, chiar dacă sesizarea preşedintelui Senatului nu a fost însuşită şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, deoarece, din perspectiva procesului legislativ, această distincţie nu prezintă relevanţă. Legea reprezintă actul juridic al Parlamentului, procesul de adoptare al acesteia vizând nu numai adoptarea în una dintre Camere, ci parcurgerea întregii proceduri parlamentare.

Cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul că instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.

Decizia, dată cu cinci voturi la patru, este definitivă şi general obligatorie.

Judecătorii care au făcut opinie separată sunt Augustin Zegrean, preşedintele Curţii, Iulia Antoanella Motoc, Mircea Ştefan Minea şi Puskás Valentin Zoltán, primii trei fiind propuşi de PDL, iar ultimul de UDMR.