Motivare: Popa a declarat în Indonezia că nu a primit bani de la Vîntu. Tribunalul Bucureşti: Popa nu a fost sincer

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au afirmat în motivarea deciziei de arestare preventivă a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu că Nicolae Popa a afirmat în timpul interogatoriilor din Indonezia că nu a primit bani de la Sorin Ovidiu Vîntu. În documentul menţionat, declaraţia lui Popa este calificată drept "evident nesinceră".

"În ceea ce priveşte declaraţia numitului Popa Nicolae, audiat în calitate de martor în temeiul cererii de asistenţă judiciară adresată autorităţilor indoneziene, Tribunalul reţine că acesta recunoaşte faptul că este titularul unui cont deschis la o instituţie bancară din Indonezia, însă (spune că, n.r.) nu a primit sume de bani de la inculpatul Sorin Ovidiu Vîntu. Această din urmă susţinere va fi însă înlăturată întrucât este infirmată de întreg materialul probator administrat până în prezent, poziţia acestui martor fiind una evident nesinceră", se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.

Eugen Chelemen: Câinii din luptele lui Băsescu


Potrivit interceptărilor convorbirilor dintre SOV şi Nicolae Popa, fostul administrator al Gelsor i-a fi sugerat lui Vîntu că ar putea trăi cu 200.000 de euro pe an în Indonezia, bani trimişi, prin conturi, de omul de afaceri.

Unul dintre inculpaţii în cazul SOV, respectiv Octavian Ţurcan, aflat şi el în arestul Poliţiei Capitalei, a declarat, la rândul său, că nu îl cunoaşte pe Nicolae Popa şi nici pe fratele acestuia. El a mai declarat la audieri că nu a tranferat bani către Popa, însă, magistraţii nu au ţinut cont de mărturia sa, deoarece afirmaţiile sale "sunt infirmate de toate datele şi mijloacele de probă din dosar".

Sorin Ovidiu Vîntu şi şoferul acestuia, Alexandru Stoian, au refuzat să vorbească cu autorităţile invocând dreptul la tăcere.

Sorin Ovidiu Vîntu se află în arest ca urmare a deciziei Tribunalului Bucureşti, care a emis un mandat de arestare pe numele său pentru 29 de zile pentru favorizarea infractorului. Omul de afaceri a contestat decizia la Curtea de Apel, instanţa urmând să se pronunţe asupra legalităţii măsurii preventive dispuse.

Popa "desfăşura activităţi economice" în Indonezia, având o firmă, şi locuia într-o casă pe malul mării, în insula Bali, susţin surse judiciare.

Tribunalul Bucureşti a decis vineri, ora 01.40, arestarea pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Stoian Alexandru. Cei trei au fost reţinuţi în dosarul privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa, fost director Gelsor, condamnat definitiv în România la 15 ani de închisoare pentru infracţiuni economice.

Popa "desfăşura activităţi economice" în Indonezia, având o firmă, şi locuia într-o casă pe malul mării, în insula Bali, susţin surse judiciare.



image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite