Moldovenii au petrecut până au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldovenii s-au distrat până au intrat în spital. La Iaşi, valul de accidentaţi, dar şi al pofticioşilor care au servit cârnaţi până au ajuns la spital se ridică, în cele trei zile de

Moldovenii s-au distrat până au intrat în spital. La Iaşi, valul de accidentaţi, dar şi al pofticioşilor care au servit cârnaţi până au ajuns la spital se ridică, în cele trei zile de sărbătoare, la peste 80 de persoane.

„Cei mai mulţi sunt pacienţi care au ajuns la noi cu fracturi, după ce au căzut pe gheaţă. Personalul nostru a lucrat normal, mai ales că am avut atât de mulţi pacienţi.

Ne aşteptăm ca de acum încolo chiar să mai crească cifra lor, întrucât încep pregătirile de Revelion“, a explicat Tudor Ciuhodaru, medic coordonator la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului „Sf. Ioan“.

Bătăile şi virozele au făcut sute de victime

Peste 150 de botoşăneni s-au internat la la Spitalul Judeţean Mavromati, fie pentru că au fost victime ale unor accidente rutiere, dar şi din cauza virozelor şi a pneumoniilor. Cele aproximativ 50 de persoane diagnosticate cu afecţiuni respiratorii au fost tratate de medicii de la Spitalul de Pediatrie.

Nici doctorii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul  Spitalului din Focşani nu au avut parte de gărzi mai uşoare. În ultimele două zile specialiştii au consultat 97 de pacienţi, iar mulţi dintre ei au necesitat îngrijiri medicale pentru că au consumat prea mult alcool şi alimente.

„Au predominat problemele cardiace, colicile abdominale, sindromurile febrile şi rănile în urma unor agresiuni“, a declarat medicul Cristina Ciocan, de la Spitalul din Focşani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite